Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, va verifica astăzi stadiul lucrărilor la tronsoanele Cernavodă - Medgidia şi Medgidia - Constanţa ale Autostrăzii Bucureşti - Constanţa, care ar fi trebuit să fie inaugurate pe 30 iunie, transmite Agerpres.
Ministerul Transporturilor anunţa în martie că pe 30 iunie se va circula pe tronsonul Constanţa-Medgidia, pe două benzi, iar pe tronsonul Medgidia-Cernavodă pe o bandă, la fel ca pe centura ocolitoare a municipiului Constanţa.
Tronsonul Murfatlar-Constanţa al autostrăzii A2 a fost inaugurat la sfârşitul lunii iulie 2011, când traficul rutier se putea desfăşura pe un singur fir, peste două luni terminându-se lucrările de construire şi pe celălalt sens de mers.
Doar pe traseul tronsonului Medgidia – Cernavodă se va circula pe câte o bandă pe sens deoarece acest tronson este cel mai întârziat după ce contractul iniţial cu societatea constructoare, Colas, a fost reziliat la începutul anului.
MTI a organizat în 2011 o nouă licitaţie, câştigată de consorţiul Astaldi SPA – Max Boegl
Lungimea totală a tronsonului de autostradă este de 20,491 kilometri, din care 0,20 kilometri reprezintă zona de racordare la Autostrada existentă. Durata contractului este de 63 de luni, respectiv trei luni proiectare la care se adaugă 12 luni execuţie. Perioada de garanţie este de 48 luni. Obiectivul este finanţat din fonduri BEI şi Fonduri de Coeziune.