Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat duminică, la Realitatea TV, că intenţionează să le sugereze membrilor Adunării Generale a Acţionarilor şi ai noului Consiliu de Administraţie să nu îşi mai acorde bonusuri şi bilete la preţuri preferenţiale până când compania nu va deveni performantă.
‘Am să le sugerez membrilor AGA şi noului Consiliu de Administraţie să aibă în vedere un lucru care mie mi se pare foarte important şi de bun simţ: să nu îşi mai acorde bonusuri şi să nu îşi mai dea bilete la preţuri preferenţiale până când compania nu va fi performantă’, a spus Ramona Mănescu.
În ceea ce priveşte conflictul dintre preşedintele Consiliului de Administraţie, Dan Pascariu, şi directorul executiv, Christian Heinzmann, Ramona Mănescu a precizat că a ţinut partea Tarom.
‘A fost un conflict deschis, foarte puternic mediatizat. Oamenii din Tarom nu au încercat să ascundă acest conflict, între Consiliul de Administraţie, în special preşedintele de la acea vreme, Pascariu, şi directorul general Heinzmann. Din afară ne uităm întâi la ce face directorul şi apoi la ce face Consiliul de Administraţie. Din interior, lucrurile se văd altfel. Ministerul Transporturilor nu trebuie să ia partea nici Consiliului nici directorului. Eu am vrut să mă asigur că Tarom va fi cel care va câştiga. Am ţinut partea Tarom, pentru că, după toate datele finale pe care le aveam din interior, era foarte clar că Heinzmann avea un plan de management aprobat de CA, însă constant Consiliul de Administraţie a refuzat fiecare măsură pe care Heinzmann, conform planului de management aprobat, o propunea consiliului. Consiliul de Administraţie a aprobat planul de management şi apoi, constant, fiecare măsură din plan a fost respinsă deşi, cu toată opoziţia, Heinzmann a reuşit să diminueze din pierderile Tarom, cu 35 milioane lei. Poate nu e suficient. Tarom are nevoie de foarte mult, timpul a fost foarte scurt şi opoziţia CA a fost fost puternică. Pe lângă asta, CA, prin toate demersurile publice pe care le făcea, aducea prejudicii de imagine companiei, pentru că, să aduci astfel de scandal în media, constant, aduce prejudicii de imagine companiei. (…) Este greu să spun dacă Consiliul de Administraţie avea alte interese, există tot felul de supoziţii şi există un control al Ministerului Transporturilor şi verificăm toate măsurile luate de Consiliul de Administraţie de-a lungul timpului pentru a vedea dacă prejudiciile au fost mai mari’, a explicat ministrul Transporturilor.
Rezultatele financiare ale companiei Tarom indică o îmbunătăţire faţă de anul trecut, pierderile fiind reduse cu 35 milioane de lei în primele 9 luni ale
anului, de la 118 milioane lei, la 83 milioane lei. îmbunătăţirea rezultatelor se reflectă în principal prin menţinerea unui echilibru de numerar adecvat şi prin lipsa
datoriilor restante către bugetul de stat sau orice alţi parteneri.
Pe de altă parte, Ramona Mănescu a subliniat că membrii CA au un contract de administrare, care ar trebui să cuprindă criterii de performanţă măsurabile, care să-i poată ajuta pe acţionari să urmărească dacă şi-au respectat criteriile, dacă au realizat măsurile propuse.
‘În toate companiile, nu numai la Tarom, criteriile astea sunt destul de superficiale şi e destul de greu să îi sancţionezi, să îi schimbi. Chiar îmi doresc şi am propus şi o să avem o unitate special gândită, împreună cu Banca Mondială, de supraveghere a managementului privat, astfel încât toate contractele de administrare să fie mai clare, sau chiar foarte clare, pentru ca, dacă avem management privat, să avem şi performanţă. Nu am introdus management privat doar să putem să omorâm companiile fără ca statul să mai intervină’, a conchis Ramona Mănescu.
Adunarea Generală a Acţionarilor /AGA/ TAROM a decis, la începutul lui noiembrie, să-i revoce din funcţie pe toţi membrii Consiliului de Administraţie al companiei.
‘AGA TAROM a decis să-i revoce din funcţie pe toţi membrii Consiliului de Administraţiei al companiei TAROM pentru că aceştia au încălcat statutul companiei şi mandatul cu care au fost investiţi, în momentul în care au decis să reducă mandatul managerului general (Christian Heinzmann – n.r.) de la patru ani la un an’, a anunţat, pe 4 noiembrie, Teodora Trandafir, purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor.
Sursa: Agerpres