„Pierderile ruşilor ajung la 500 de morţi şi răniţi în fiecare zi”, a spus ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, pentru Bild am Ziarul Sonntag.
Soldaţii ruşi erau doar „carne de tun” în tacticile folosite de Moscova, a spus el.
În același timp, Evgheni Prigojin susţine că Bahmut e înconjurat de forţele ruse şi îi cere lui Zelenski să-şi retragă trupele. Acesta a precizat că mai există un singur drum de acces.
Prigojin îi cere preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să ordone retragerea forţelor din oraşul pe care Rusia încearcă de luni de zile să îl captureze.
„Soldaţii (ucraineni) luptă, dar viaţa lor lângă Bahmut este scurtă – o zi sau două. Daţi-le o şansă să părăsească oraşul. Oraşul este, practic, înconjurat”, spune Prigojin.
Potrivit CNN, forţele ruseşti au aruncat în aer în cursul nopţii un pod-cheie care lega oraşul asediat Bahmut de satul Hromove, aflat în apropiere. Poliţia din oraşul Konstantinivka a declarat pentru CNN că speră să repare podul în următoarele zile, deoarece este o arteră vitală pentru extragerea civililor şi pentru transportul proviziilor. Podul era, de asemenea, ultima rută principală de aprovizionare de la Bahmut către oraşul Ceasiv Iar.
Militarii ucraineni încă mai pot avea acces la Bahmut pe drumuri de pământ şi câmpuri.
Armata ucraineană ar fi aruncat în aer un pod în Bahmut
Brigada 46 a armatei ucrainene, care operează în prezent în oraş, a negat însă aceste informaţii, spunând că podul era deja inutilizabil.
„Podul care este arătat acum ca o dovadă că plecăm a fost aruncat în aer cu mult timp în urmă. Cei care se află în Bahmut ştiu acest lucru. Acum a fost doar o lovitură de control. Nu răspândiţi panica. Şi da, se poate traversa râul pe acolo fără pod”, a transmis Brigada 46.
De fapt, podul fusese într-adevăr deteriorat anterior de forţele ucrainene, în luna august.
Forţele ruseşti avansează spre Bahmut, dar armata ucraineană spune că îşi menţine poziţia în bătălia pentru oraşul din est şi nu intenţionează să se retragă.
Ucrainenii au doborât un avion de luptă rusesc în regiunea Doneţk
Forţele aeriene ucrainene au afirmat că un avion de vânătoare rusesc Su-34 a fost doborât în apropierea oraşului Ienakieve, în regiunea Doneţk. Ienakieve se află la aproximativ 50 de kilometri de oraşul Doneţk, în interiorul teritoriului controlat de forţele ruse, relatează CNN.
„Un avion a fost doborât deasupra oraşului. Toată lumea ar trebui să plece de pe stradă. Investigăm situaţia”, a declarat vineri primarul din Ienakieve, Roman Hramenkov, pe canalul său oficial Telegram.
Hramenkov a declarat că a vizitat locul accidentului aviatic, împreună cu reprezentanţi ai poliţiei şi ai serviciilor de urgenţă. El a spus că dezgheţul actual împiedică accesul la avionul prăbuşit, potrivit RIA Novosti.
„Avionul s-a prăbuşit, este fum, este în flăcări. Am putut vedea doi piloţi care s-au ejectat cu paraşutele”, a declarat primarul la televiziunea rusă.
„Nimeni nu este rănit la sol pentru că locul prăbuşirii este o fermă. Proprietarul acesteia spune că avionul se află pe câmp, în pădure. Ne bazăm pe informaţiile sale. Nimeni din sat sau din oraş nu a fost afectat”, a declarat Hramenkov.