Ministrul ungar al economiei, György Matolcsy, cunoscut pentru politica sa economică opusă Fondului Monetar Internaţional (FMI), a fost înlăturat de la negocierile cu FMI iar delegaţia ungară va fi condusă de ministrul dezvoltării naţionale, Tamas Fellegi.
"Ministrul dezvoltării naţionale, Tamas Fellegi, va fi în fruntea delegaţiei ungare desemnate de guvern pentru negocierile cu FMI", a declarat presei Andras Giro-Szasz, purtător de cuvânt al guvernului ungar. "El va fi însoţit de secretarul de stat pentru finanţe, Gyula Pleschinger, ca şi de Antal Rogan, deputat Fidesz (partidul premierului Viktor Orban) şi de preşedintele Comisiei economice a parlamentului", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Ministrul economiei nu face parte din delegaţie, chiar dacă el este cel care a anunţat la 17 noiembrie reluarea negocierilor dintre Budapesta şi FMI după ce, la presiunea pieţelor financiare şi pentru a veni în ajutorul monedei naţionale, forintul, în cădere liberă de două luni, Viktor Orban a trebuit să renunţe la boicotarea instituţiei internaţionale.
György Matolcsy este cunoscut în Ungaria pentru politica sa ‘neortodoxă’, axată pe măsuri contraciclice, precum scăderi de impozite în perioade de criză, taxe excepţionale asupra unor sectoare economice precum băncile, grupurile energetice şi de telecomunicaţii, ca şi eforturile sale zadarnice de a stimula creşterea economică ungară prin sprijinirea consumului intern, adaugă sursa citată.
El a făcut din opoziţia sa faţă de FMI un cal de bătaie al politicii sale, supranumită "matolcsysm" de detractorii săi. El vorbea de întâietatea suveranităţii naţionale chiar şi cu trei zile înainte de a se întoarce către FMI.
Agenţia de evaluare financiară Moody’s a scăzut recent ratingul Ungariei la categoria investiţiilor speculative, iar forintul a pierdut aproape 20% în faţa monedei euro în ultimele săptămâni.
Plecarea din guvern a ministrului, anticipată de analiştii economici şi cerută de partidele de opoziţie, este pentru moment exclusă de premierul Viktor Orban, adaugă sursa citată.
SURSA: Agerpres