Ministrul Energiei, Virgil Popescu, participă alături de preşedintele Klaus Iohannis, la Baku, la Reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze. El a transmis un mesaj cheie cu prilejul acestui eveniment.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a susținut că vineri că va fi o zi importantă, în care alături de partenerii azeri, georgieni şi unguri vor stabili cadrul concret pentru realizarea proiectului cablului submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră.
”În această dimineaţă am participat la deschiderea oficială a Reuniunii ministeriale a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze. Preşedintele Republicii Azerbaijan Ilham Aliyev, preşedintele României Klaus Iohannis şi comisarul Kadri Simson au fost prezenţi la această ceremonie, ocazie cu care au transmis mesaje importante pentru construcţia viitorului design al pieţei energiei, în actualul context geopolitic”, a spus el.
Aceasta a precizat că peşedintele României Klaus Iohannis a subliniat importanţa parteneriatului româno – azer şi a transmis că ţara noastră a oferit garanţia angajamentului său neîntrerupt de a fi parte a eforturilor menite să dezvolte şi să extindă Coridorul către noi pieţe în Europa Centrală şi de Sud-Est.
România, interesată în accesarea de volume suplimentare de gaz caspic
„Totodată, a mai spus că rămânem puternic interesaţi în accesarea de volume suplimentare de gaz caspic pentru a acoperi consumul nostru naţional aflat în creştere”, a spus ministrul Energiei.
El a precizat că şi preşedintele azer Ilham Aliyev a reiterat angajamentul de a susţine prin proiecte concrete dezideratul atingerii securităţii energetice.
”Va fi o zi importantă, în care alături de partenerii azeri, georgieni şi unguri vom stabili cadrul concret pentru realizarea proiectului cablului submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră”, a mai spus ministrul Virgil Popescu.
Țara noastră susţine activ extinderea Coridorului Sudic de gaze
În cadrul discursului pe care l-a susţinut la reuniunea ministerială, Virgil Popescu a transmis din nou că România susţine activ extinderea Coridorului Sudic de gaze şi sunt necesare acţiuni imediate şi paşi concreţi pentru a realiza acest lucru.
„Mai mult chiar, am propus să avem întâlniri semestriale pentru a realiza un plan concret de extindere.
Orice propunere pentru un proiect suplimentar de transport de gaze în Europa de Sud-Est şi Balcani este binevenită, având în vedere că disponibilitatea gazelor va fi una dintre cele mai mari provocări ale anului 2023”, a spus ministrul.
Parteneriatele dintre guverne şi companiile energetice rămân esenţiale
Virgil Popescu a menţionat că România dispune de o infrastructură operaţională şi viabilă de transport a gazelor naturale, care poate contribui la securitatea energetică regională, la implementarea planurilor de dezvoltare a Coridorului de Gaze de Sud şi la transportul volumelor de gaze azere pe pieţele regionale.
„În aceste vremuri fără precedent de volatilitate şi tranziţie, parteneriatele dintre guverne şi companiile energetice rămân esenţiale pentru a asigura un dialog deschis pe o agendă care trebuie să stimuleze investiţiile, securitatea energetică, tranziţia şi inovaţia”, a conchis ministrul Energiei.