Contractul managerilor de spitale va fi schimbat în mod semnificativ, astfel încât indicatorii de performanţă să reflecte gradul de satisfacţie şi siguranţa pacientului, a declarat duminică ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, într-un interviu.
''Contractul de management va fi schimbat într-un mod semnificativ, indicatorii de performanţă vor fi reformaţi, ca să zic aşa. Măsurarea performanţei unui manager va depinde, printre altele, de două elemente esenţiale, şi anume: satisfacţia pacientului şi siguranţa pacientului. Siguranţa pacientului cuprinde toate acele lucruri privind infecţiile nosocomiale, păstrarea unei infrastructuri adecvate în spital, a unei structuri de personal adecvate'', a spus Voiculescu.
Ministrul a susţinut că managerii de spitale nu au raportat până acum toate cazurile de infecţii nosocomiale pentru că prin actuala formă a contractului de management ei ar fi fost sancţionaţi dacă admiteau că acestea există. În context, Voiculescu a subliniat că interesul MS este ca managerii să ia măsurile concrete necesare pentru scăderea numărului de astfel de cazuri, arătând că există mecanisme concrete de control în acest sens.
''Infecţiile nosocomiale nu au fost raportate şi din cauza contractului de management, pe care noi îl schimbăm acum. Atât timp cât eşti penalizat prin contractul de management pentru simplul fapt că raportezi infecţiile nosocomiale, evident că nu o să vrei să le raportezi. Ceea ce urmărim prin noul contract de management este scăderea numărului de infecţii nosocomiale şi există mecanisme de control a măsurilor concrete luate de management pentru reducerea acestor infecţii nosocomiale'', a punctat ministrul Sănătăţii.
În opinia sa, managerul unui spital trebuie să se ocupe de agenda administrativă şi financiară a unităţii medicale, în paralel cu responsabilitatea pentru ca personalul medical să servească pacienţii.
Voiculescu a susţinut că nu vede ''logica'' prin care managerul unui spital universitar ar trebui să fie medic primar sau cadrul universitar, restricţii prevăzute în Legea sănătăţii.
''Eu unul nu văd logica şi cred că managerul trebuie să fie întâi, manager. Managerul trebuie să se ocupe, în primul rând, de agenda administrativă, de agenda financiară. De asemenea, managerul trebuie să fie responsabil pentru a crea cadrul ca personalul medical de acolo să servească pacientul. Acesta este doar un exemplu despre modul în care fost gândit sistemul, într-un mod greşit'', a apreciat el, adăugând că pachetul legislativ privitor la managerii de spitale va fi gata în luna noiembrie, primele documente urmând să fie lansate în perioada imediat următoare.