Viaţa merge înainte! Cu 117 parlamentari în plus faţă de timpurile „portocalii“ şi cu 288 mai mult decât proiectul de reorganizare fluturat de preşedintele (încă) în funcţie şi votat la referendum.
Acum, la drept vorbind, cele o sută şi ceva de guri de hrănit şi funduri de plimbat cu maşina nu sunt chiar un dezastru economic în sine. Dezastrul vine din gestul simbolic, din semnalul dat de istorie unei populaţii cu discernământul aflat la cota de avarie. Alegerile din 2012 au consfinţit un fenomen greu de ignorat: românii sunt hoţi şi se simt bine între hoţi. Cum altfel ar trebui să interpretăm faptul că un număr enorm de „puşcăriabili“ şi-au găsit liniştea în Parlament, mulţi dintre ei aleşi cu scoruri dărâmătoare?
Nu vă grăbiţi să mă înjuraţi! Tabloul descris nu este deloc de neglijat, pentru că el reprezintă noua poziţionare a ţării noastre în mentalul cancelariilor occidentale de care depindem chiar mai mult decât ne închipuim. Cine sunt cetăţenii aceia din jurul arcului carpatic? Păi, nişte tuciurii cu mâna întinsă, cărora li s-a făcut dor de vremurile când le ordona Partidul când şi cum să-şi trăiască viaţa.
Ştiu că lucrurile nu stau chiar aşa. Ştiu că nu prea merită să mergi la vot fiindcă nu aveai ce alege. Ştiu că „foştii“ nici măcar nu s-au străduit să mimeze lupta, ci doar să-şi salveze propriul posterior ca să se bucure în linişte de agoniseala din anii când s-au aflat la putere. Dar consecinţa acestei situaţii este că avem un parlament aproape monocolor. Iar dominanta cromatică ce-l caracterizează e roșul foştilor comunişti/securişti plus verdele dolarilor nemunciţi depuşi în conturi din paradisuri fiscale. Și strategia de guvernare se construieşte de după gratiile de la penitenciarul Rahova, aşa cum vedeam în filmele cu mafioţi că se conduc afacerile „famigliei“.
Există, poate, şi o veste bună în tot ceea ce s-a întâmplat. În primul rând, noua Putere nu va mai putea să se ascundă în spatele grelei moşteniri, cum au făcut-o în acest an. Nu-i opreşte nimeni să ia măsurile pe care le consideră necesare. Apoi, este evident că struţo-cămila socialisto-liberală lipită cu scuipinol conservator se va rupe cât de curând. Sunt prea multe guri de hrănit, prea multe mânuţe apucătoare care vor lua la puricat şi ultimul colţ de buzunăraş al României deja sărăcite. Chiar şi s-o scoată la produs pe centura politicii internaţionale, punând la bătaie cine ştie ce noi concesiuni, şi nu sunt şanse să se facă prea mulţi bani cu ea. Pur şi simplu, unii dintre cei care au pus umărul la victoria roşie vor rămâne cu buza umflată.
Un alt aspect pozitiv este faptul că au înţeles şi cei de pe dreapta că forţele politice nu pot fi crescute peste noapte şi că electoratul nu mai serveşte foste dame de companie trecute pe la chirurg şi prezentate drept fecioare. E un orizont de patru ani care trebuie avut în vedere acum pentru mişcarea de Dreapta. Asta înseamnă destul timp pentru organizare coerentă şi democratică. Poate a sosit timpul ca o adevărată Opoziţie să se nască, în afara Parlamentului şi după reguli morale sănătoase. Cred că este singura şansă de însănătoşire mentală a acestui popor. Iar o minte sănătoasă va şti să stimuleze şi o economie prosperă.