Aparent, nu e mare lucru: asigurarile de case, de sanatate si de pensii vor fi considerate deductibile, in anumite limite, impreuna cu 20% din valoarea materialelor pentru construirea, repararea sau amenajarea casei. Prima intrebare pe care orice om normal si-o pune in mod logic este din ce vor fi deduse aceste cheltuieli. Ele vor fi scazute din venitul brut, ceea ce inseamna ca, daca deducerea este procentuala, asa ca in cazul asigurarilor de pensii, orice om va avea nevoie de un venit declarat mai mare, pentru a putea scadea o cheltuiala mai mare. Cu conditia ca deducerea sa fie suficient de mare pentru a incuraja aceasta practica, Codul fiscal va aduce la lumina o parte din veniturile ascunse ale populatiei. La fel, poate aduce la lumina o parte din industria de constructii, atata timp cat oricine va fi interesat sa ceara acte pentru materiale, in ideea de a scadea aceste cheltuieli la impozitul pe venit.
A doua consecinta importanta este legata de numarul celor care depun declaratii de venit. Doar putin peste doua milioane de oameni isi declara singuri veniturile, ceea ce inseamna jumatate din estimarile de dinaintea introducerii impozitarii globale. Aceste deduceri pe care le promite proiectul Codului fiscal nu pot fi aplicate decat daca se completeaza declaratiile de impunere; in consecinta, mult mai multi oameni vor fi obligati sa completeze formularele, iar cei care erau obisnuiti sa lase in seama angajatorului aceasta sarcina vor fi obligati sa o preia din 2004. Poate ca Finantele vor avea de dat inapoi mai mult decat de incasat dar, chiar si asa, este probabil ca numarul celor care figureaza in evidentele Fiscului se va dubla.
A treia consecinta, foarte importanta, este ca, teoretic, noile deduceri vor slabi presiunea asupra sistemului de stat exact acolo unde finantarea este o problema: la pensii, in sistemul de sanatate si in ceea ce priveste asigurarea locuintelor. Singura conditie ramane, totusi, ca sumele ce pot fi deduse sa fie rezonabil de ridicate, astfel incat sa indemne oamenii sa faca astfel de contracte. In acelasi timp, pentru ca schema sa functioneze, contributiile ar trebui impartite echitabil intre sistemul de stat si sistemul privat: nu poti contribui cu 25% la asigurarile sociale publice si sa se deduca doar 2% pentru fondurile de pensii private. La fel, serviciile incluse in asigurarile obligatorii de sanatate ar trebui restranse, pentru a reduce cheltuielile si a incuraja sistemul privat de asigurari. Din nou, limita de deductibilitate ar trebui sa fie rezonabila in comparatie cu cei 7% platiti sistemului de stat.
Nu in ultimul rand, noua gandire fiscala a lui Mihai Tanasescu va incuraja dezvoltarea serviciilor private in sanatate si asigurari sociale. Pentru prima oara se pare ca un ministru de finante a inteles un principiu universal valabil: strange-ti partenerul de gat si vei pierde si tu; lasa-l sa castige si va accepta sa imparta cu tine.