Sunt doar câteva din titlurile alarmiste pe care le găsim pe site-urile publicaţiilor de business, le vedem şi la televizor. Dacă ar fi să ne luăm după ele viitorul nostru arată negru. În fiecare an, din 2008 încoace, spuneam că mai rău de atât nu se poate. Se pare că ne-am înşelat.
O veste şi mai rea decât cele de mai sus este că vine iarna. Pentru unii o fi motiv de bucurie, pentru alţii de supărare. Unii se gândesc la câştig, alţii la recâştigarea puterii. Una dintre ţările care se bucură de venirea iernii este Rusia. O ţară care poate ţine un continent cu sufletul la gură. Şi nu doar că am văzut dar am şi simţit puterea ruşilor, iar acest lucru s-a întâmplat de două ori în ultimii 5-6 ani. Deja au apărut primele semne: preţul gazului va ajunge la finele anului la 500 de dolari/1.000 mc. Şi asta nu e tot. S-ar putea ca şi în această iarnă, Gazpromul să umble la robinetul de gaze, doar pentru a arăta Europei cine este stăpânul.
În ceea ce priveşte România, lucrurile sunt un pic mai complicate. Noi, ca ţară, “ne-am alăturat” Statelor Unite- vezi aici scutul antiracheta, trupele trimise în Irak etc-, ceea ce a supărat Moscova. Acest lucru se vede: România are printre cele mai mari preţuri din Europa la gazele din import. Import pe care îl facem de la ruşi, şi nu direct ci prin intermediari. De exemplu, conform datelor ANRE preţul gazelor din import a urcat de la o medie de 360 de dolari /1.000 mc anul trecut la 480 de dolari în luna iulie, iar pentru decembrie se estimează la 500 de dolari. Spre comparaţie, Ungaria Şi Bulgaria plăteau 365 de dolari /1.000 mc în perioada martie –aprilie 2011, în timp ce la noi preţul era de 400 de dolari. Dacă ne uităm şi mai la Vest vedem că nemţii plăteau doar 360 de dolari iar francezii, 345 de dolari/1.000 mc, conform datelor ANRE şi Argus Media.
Suntem la fel de dependenţi de ruşi precum celelalte ţări chiar şi cu toate proiectele despre care vorbim de 10 ani. Nabucco, unul dintre proiectele mari, care trebuia să ne reducă dependenţa faţă de Rusia este încă în faşă. În 2011, adică chiar în prezent, trebuia să fie livrate primele livrări de gaze pe această conductă, conform acordului semnat în 2002 între cele cinci ţări participante.
Nici în 2012 nu se ştie clar dacă vor începe lucrările la Nabucco, ci de-abia în 2013, urmând să fie finalizat în 2018. Pe lângă tărăgăneala şi toate discuţiile ce au avut loc în ultimii ani, trebuie să recunoaştem că s-au făcut paşi concreţi. Dar tot am rămas la cheremul ruşilor. Îmi reamintesc că în urmă cu cinci ani, atunci când al doilea om din Gazprom a venit la Bucureşti a spus că proiectul Nabucco nu se poate face fără implicarea Gazprom. Acum, după cinci ani de la declaraţia lui Alexander Medvedev putem observa că şanse, puţine ce-i drept există, dar Gazprom a venit cu proiectul lor – South Stream. De câţiva ani există tatonări, ba că acest proiect concurează Nabucco, ba că nu-l concurează, cert e că ruşii sunt şi ei destul de avansaţi cu acest proiect.
Anul viitor vom afla şi dacă acest proiect trece prin România. Cel puţin asta declară şeful Gazprom, Alexei Miller. Acesta s-a văzut şi anul trecut cu oficialii români, a fost chiar în vizită la Bucureşti. Doar că de la Bucureşti a zburat direct spre Sofia unde a şi semnat un acord cu bulgarii pentru South Stream, folosindu-ne din nou pe post de pisică. Ieri a apărut din nou acest zvon. Miller, aflat într-o vizită la Belgrad, i-a asigurat, de această dată, pe bulgarii că acest gazoduct va trece pe la ei, doar că anul viitor vom afla dacă conducta va trece şi pe teritoriul României. Bine ar fi ca în cel de-al doilea ceas să ştim şi noi juca cu doi aşi din mânecă şi să ne implicăm în ambele proiecte.