Un avion cu 21 de pasageri s-a prăbuşit marţi, 19 octombrie, la decolare în apropiere de Houston, Texas. Din fericire, toți pasagerii, cât și echipajul, au reușit să scape înainte ca avionul să ia foc.
Un avion cu 21 de pasageri s-a prăbușit în apropiere de Houston!
Pompierii şi autorităţile locale au transmis că toată lumea a scăpat cu bine, potrivit afp.com
„Toată lumea din avion, cei 18 pasageri şi cei trei membri ai echipajului, au supravieţuit”, a transmis sergentul Stephen Woodard de la Departamentul pentru Siguranţă Publică din Texas, într-o conferinţă de presă.
Avionul a luat foc şi a fost aproape complet distrus
Accidentul respectiv s-a produs la scurt timp după ora 10:00, ora locală, conform sursei menționate. Totodată, avionul era un bimotor McDonnell Douglas cu destinaţia Boston.
Acesta a luat foc şi a fost aproape complet distrus de incendiu, arată imaginile transmise publicităţii de serviciile de urgenţă.
Pasagerii au reuşit să iasă din avion, a explicat Tim Gibson, directorul serviciilor locale de urgenţă.
„Au fost uimiţi, foarte uimiţi”, a adăugat acesta, punctând că accidentul a cunoscut „cel mai bun rezultat posibil”.
Un avion s-a prăbușit recent și în România
Amintim că trenul de aterizare al unui avion a luat foc pe Aeroportul din Cluj în cursul serii de vineri. Traficul pe aeroport a fost închis temporar, potrivit autorităților.
Pompierii de la ISU Cluj au intervenit vineri seara la Aeroportul Internațional, după ce a izbucnit un incendiu la trenul de aterizare al unui avion. Potrivit ISU Cluj, incendiul a fost lichidat de către Serviciul Privat pentru Situații de Urgență. Traficul pe aeroport a fost închis temporar.
La fața locului au fost dislocate echipaje ale ISU Cluj. Pasagerii au fost evacuați normal, au transmis pompierii. Aeroportul din Cluj a fost închis și mai multe zboruri au fost amânate după ce trenul de aterizare al unui avion cu peste 100 de pasageri a luat foc. Toți cei 113 pasageri ai avionului care venea din Egipt au fost evacuați în siguranță și niciunul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Durează maxim 2 ore până vom redeschide traficul. În momentul de față, aeronava Flydubai încă este pe pistă. S-au luat toate măsurile necesare. Pompierii aeroportului au ajuns în mai puțin de 2 minute și au reușit să stingă incendiul înainte de a se extinde”, a declarat David Ciceo, director Aeroportul Cluj-Napoca, la momentul respectiv.