Legenda Izvorului Tămăduirii
Potrivit tradiției, în locul unde astăzi se află aghiasmatarul din stânga bisericii mari de la Ghighiu, Maica Domnului i-a apărut logofătului Coresi, cerându-i să ridice o mănăstire. Drept semn, a țâșnit un izvor bogat și rece – același care avea să devină peste ani unul dintre cele mai iubite puncte de pelerinaj din România.
Astfel a luat naștere schitul, în anul 1817, pe terenul donat de Măriuța Rătoveanca călugărului Agapie. Locul a fost găsit în vechii Codri ai Vlăsiei, unde Agapie ar fi fost trezit de susurul izvorului. Din acel moment, viața spirituală a locului a început să prindă contur, transmite doxologia.ro.
Biserica mare, construită în stil neoclasic din cărămidă și var hidraulic, a fost finalizată în anul 1858 și sfințită opt ani mai târziu. Aceasta păstrează hramul „Izvorul Tămăduirii”, subliniind legătura dintre lăcașul de cult și miracolul izvorului.
Pe lângă biserica mare, în incinta mănăstirii se află și o bisericuță mai veche, ridicată în anul 1833, în cimitirul monahal. Restaurată în anii ’50 sub îndrumarea părintelui Sofian Boghiu, lăcașul păstrează pictura originală semnată de Gheorghe Tattarescu. Catapeteasma, sculptată din lemn de tei și poleită cu aur, este o operă de artă religioasă cu valoare istorică.
Puterile tămăduitoare ale izvorului
Credincioșii care ajung la Ghighiu cred cu tărie în puterile tămăduitoare ale izvorului. Se spune că apa acestuia a adus alinare celor bolnavi, iar mărturiile pelerinilor întăresc această convingere. Mulți povestesc despre vindecări inexplicabile sau despre recăpătarea echilibrului sufletesc după ce au băut cu credință din apa izvorului.
În 1958, în plin regim comunist, izvorul a fost acoperit cu o placă de beton. Cu toate acestea, apa a continuat să picure, fapt interpretat de credincioși ca un semn Divin. În anii ’80, părintele Pantelimon, fost deținut politic, a redeschis izvorul și l-a curățat, readucând speranța în inimile celor care se rugau la Mănăstirea Ghighiu.
Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii” aduce an de an mii de pelerini în curtea mănăstirii. Mulți dintre ei parcurg în genunchi drumul către aghiasmatar, convinși că harul Maicii Domnului poate aduce vindecare.
Izvorul, deși cu debit redus în prezent, este văzut ca o dojană tăcută, dar profund simbolică – un semn că harul se păstrează doar prin credință vie și inimă curată.
