Oana Roman a trăit un mare șoc la spital, după ce și-a vizitat mama. Vedeta trage un mare semnal de alarmă. Toată lumea trebuie să știe asta!
Oana Roman trage un important semnal de alarmă
Oana Roman a trăit un șoc în spital. Vedeta încearcă în această perioadă să își viziteze cât mai des mama. Mioara Roman a fost recent internată, iar în prezent se află la terapie intensivă.
Fiica ei susține că face mici progrese către însănătoșire.
Cu toate acestea, șocul trăit de Oana Roman nu are legătură cu mama ei. Fiica lui Petre Roman a văzut la spital ceva care a speriat-o. Vedeta s-a întâlnit pe holurile spitalului cu o veche cunoștință, care venise, la fel ca ea, în vizită la un pacient.
Pacientul cu pricina era în stare foarte gravă. Starea lui a fost provocată în urma unui accident rutier grav. Vina îi aparține unui șofer care a condus mașina sub influența alcoolului și a drogurilor. Pacientul, victima accidentului, se afla în stare de moarte cerebrală.
„Am fost la mama care este tot la terapie intensivă, evoluează dar cu pași foarte mici.
Mergând azi acolo, m-am întâlnit cu o cunoștință care venise la o rudă, un băiat de 39 de ani aflat, se pare, în moarte cerebrală, în urma unui accident făcut de un individ cu alcoolemie de peste 2. Practic, era aproape în comă cel care a provocat accidentul”, a povestit fiica lui Petre Roman pe Instagram.
Fiica lui Petre Roman a transmis un mesaj important pentru fani
Oana Roman a fost atât de afectată de întâmplare, încât a simțit nevoia de a trage un mare semnal de alarmă. Ea îi îndeamnă pe fani ei să nu conducă sub influența substanțelor interzise la volan. În caz contrar, consecințele pot fi tragice.
Vedeta crede că, de fapt, aceste substanțe ar trebui interzise complet pe piață.
„Este teribil și cumplit ce se poate întâmpla cu șoferii băuți la volan. Cumplit! Nu vă urcați la volan nici dacă ați băut doar o gură de alcool. În general e bine să nu beți, dar dacă o faceți, nu vă urcați la volan.
Alcoolul și substanțele interzise sunt, poate, cel mai mare pericol pentru cei din jur, dar și pentru cei pe care îi întâlnești. După mine, ar putea ca alcoolul și substanțele interzise să dispară definitiv.
Sincer, am oroare de oamenii care-și beau mințile sau care consumă substanțe interzise și mi se pare că sunt unul dintre cele mai mari pericole în societate”, a mai spus Roman.