Vineri, 18 februarie, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a publicat versiunea consolidată a ghidului aferent acţiunii 4.1.1 „Investiţii în activităţi productive”, finanţată prin intermediul Programului Operaţional Competitivitate, după analiza recomandărilor primite în perioada de consultare publică a documentului respectiv.
Versiunea finală a ghidului aferent acțiunii 4.1.1 va putea fi aprobată doar ulterior deciziei Comisiei Europene de aprobare a schemei de ajutor de stat, nefiind anticipate, însă, modificări majore.
„Am ţinut să cunoaştem nevoile reale din piaţă şi am căutat soluţii pentru a prelua cât mai multe dintre sugestiile mediului privat. Am păstrat, totodată, cerinţele de mediu solicitate de Comisia Europeană care facilitează accesul firmelor româneşti la granturi de investiţii de până la un milion de euro, cu o cofinanţare foarte mică, de numai 5% în cazul microîntreprinderilor.
Este o mare provocare atât pentru organismul de implementare, cât şi pentru beneficiari, pentru că vom aplica în premieră criterii de verde care au fost armonizate de puţin timp în regulamentele europene. Va fi un prim pas pentru familiarizarea mediului de afaceri şi o bună pregătire pentru următorul exerciţiu financiar, inclusiv PNRR, în care principiul Do No Significant Harm va fi des întâlnit”, a transmis ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Dan Vîlceanu.
MIPE va lansa un apel privind granturile de investiţii pentru IMM-uri
Astfel că Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene estimează că va lansa apelul pe această măsură pe 21 martie, iar perioada de depunere a dosarelor se va închide pe 25 martie.
Bugetul apelului va fi de 358 milioane euro, la care se va aplica o limită de supracontractare de 120%, ceea ce înseamnă că valoarea cumulată a proiectelor finanţate va ajunge la 430 milioane euro (360 milioane euro fonduri europene şi 70 milioane euro de la bugetul de stat).
Etapele de evaluare a proiectului
Documentul publicat stabileşte toate detalii referitoare la evaluarea şi modul de ierarhizare a proiectelor depuse. Proiectele parcurg fluxul automat şi vor fi transmise spre evaluare în funcţie de ierarhizarea realizată de către platforma IMMRECOVER prin aplicarea criteriilor de la punctele a, c, e din grila de evaluare până la un punctaj de maximum 55 puncte.
Pentru proiectele cu acelaşi punctaj se va aplica criteriul de departajare privind scăderea cifrei de afaceri de la 31 decembrie 2020 faţă de 31 decembrie 2019. În cazul unui nou balotaj, va putea fi aplicabil criteriul de departajare privind ordinea transmiterii proiectului.
În a doua etapă de evaluare, în ordinea punctajului obţinut, dosarele vor fi ierarhizate în funcţie de criteriul verde (40% din punctaj) şi caracterul inovativ (5% din punctaj). Criteriile de departajare pentru punctaje egale sunt similare etapei de preselectare.
Un proiect trebuie să obţină minimum 70 de puncte pentru a fi eligibil pentru finanţare. Proiectele vor fi evaluate până la epuizarea plafonului alocat. Vor putea contracta finanţare şi firmele care au avut cifră de afaceri zero lei în 2020.
De asemenea, au fost introduse noi clarificări cu privire la modalitatea de evaluare a proiectelor cu privire la criteriul de mediu, respectiv în 15 zile de la semnarea contractului de finanţare, beneficiarul trebuie să prezinte dovada că a demarat solicitarea avizelor de mediu necesare în implementarea proiectului, în condiţiile legilor în vigoare.
Această dovadă poate fi: dovada depunerii solicitării avizelor, „Clasarea notificării”, când nu sunt necesare avize de mediu sau „Decizie iniţială”, ceea ce atestă faptul că solicitantul a demarat procedura de obţinere a avizelor şi documentaţiei necesare în vederea implementării proiectului.