Modificarea PNRR a fost evaluată pozitiv
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat vineri, pe data de 8 decembrie, că în cadrul reuniunii Consiliului miniştrilor pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), a fost evaluată pozitiv modificarea PNRR. Instituția a mai precizat că în scurt timp, Consiliul Uniunii Europene va emite o noua decizie de punere în aplicare.
Reprezentanții MIPE au transmis, într-un comunicat de presă, că ”în forma sa modificată, Planul include şi capitolul REPowerEU (Componenta 16) şi are o alocare de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi), acoperind 66 de reforme şi 111 investiţii”.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că în noua variantă, ”pune accent hotărât pe tranziţia către sustenabilitate şi energie verde”.
”Este un pas semnificativ către un viitor firesc, ce porneşte din conştiinţa colectivă a românilor, care au înţeles profund importanţa sustenabilităţii şi necesitatea unei schimbări.
Suntem mai aproape cu 66 de reforme si 111 investiţii de o Românie mai modernă, mai curată şi aliniată la standardele contemporane, aducând schimbări tangibile în direcţia unei societăţi dezvoltate şi adaptate noilor provocări globale”, a declarat acesta.
Planul include și REPowerEU
Potrivit comunicatului, prin REPowerEU, România va beneficia de fonduri nerambursabile suplimentare în valoare de 1,4 miliarde euro. Capitolul REPowerEU cuprinde două noi reforme şi şapte investiţii care se axează pe accelerarea producerii de energie verde, pe creşterea eficienţei energetice a clădirilor şi pe recalificarea şi perfecţionarea forţei de muncă în domeniul generării de energie verde.
Planul modificat al României pune un accent puternic pe tranziţia verde, alocând 44,1% (faţă de 41% în planul iniţial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Totodată, creşte alocarea fondurilor pentru tranziţia digitală a ţării, de la 20,5%, la 21,8%, a explicat MIPE.
Planul revizuit include modificările PNRR în urma aplicării articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul de instituire a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, care a condus la diminuarea alocării componentei de grant 2,11 miliarde euro, mai precizează sursa citată.
Sunt incluse și ajustări generate de creşterea preţurilor la materiale de construcţii şi întreruperea lanţurilor de aprovizionare.
Comisia Europeană a aprobat PNRR luna trecută
Pe data de 21 noiembrie, Comisia Europeană a aprobat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR). În forma sa modificată, acesta include şi capitolul REPowerEU.
Atunci, ministrul Adrian Câciu a transmis că limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii nu se mai regăseşte în modificarea aprobată.