Mira a ajuns de urgență la spital! Vedeta a intrat imediat pe mâna medicilor

Sursă: Instagram, Mira

Deși are o carieră de invidiat în industria muzicală și mii de fani care îi vor binele, viața Mirei nu este doar lapte și miere. Recent, vedeta a mers de urgență la spital. Aceasta a ajuns pe mâna medicilor din cauza unor dureri.

Mira a mers de urgență la spital! Vedeta a ajuns pe mâna medicilor neurologi

Mira este genul de artistă căreia îi face plăcere să își țină la curent fanii cu tot ce se petrece în viața ei, fie bine, fie rău. De aceea, vedeta postează des pe contul ei de Instagram aproape tot ce i se întâmplă.

Recent, aceasta și-a anunțat fanii că nu se simte prea bine de câteva zile, motiv pentru care a decis să meargă la un medic specialist.

Mira a ajuns pe mâna neurologilor deoarece, de câteva zile, are dureri mari de cap. Din acest motiv, vedeta nu a mai fost așa activă pe rețelele de socializare în ultima perioadă.

„Nu mă simt bine de câteva zile. Astăzi merg la medic, mai exact la neurolog, mă doare foarte rău capul. Nu am puterea să fiu așa activă. Revin cu detalii”, le-a transmis vedeta fanilor ei prin intermediul Instagramului.

Vă reamintim că, cu puțin timp în urmă, Mira le-a povestit admiratorilor ei că a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Totuși, vedeta nu a dezvăluit motivul din spatele celor întâmplate.

„Astăzi am avut parte de o intervenție pe care am mai făcut-o și acum doi ani. Nu o să prea vreau să vorbesc despre asta fiindcă nu e nimic grav, doar că o să fiu puțin off de pe rețele până îmi revin complet”, anunțat, recent, Mira, pe rețelele de socializare.

Vasilică Ceterașu a ajuns la spital cu pulsul 180

Trebuie precizat că Mira nu este singura vedetă din România care s-a confruntat cu probleme de sănătate în ultima perioadă. De ceva vreme, cântărețul de muzică populară Vasilică Ceterașu se confruntă cu probleme grave de sănătate din cauza programului încărcat. Recent, a ajuns la spital cu pulsul 180 și cu partea stângă a corpului amorțită.

„Mă simt mai bine, sunt mai bine, sunt ok … dacă nu verificam dinainte, să facem niște analize, să știm care-i treaba, numai așa când nu mai putem, așa mergem la medic, când avem o problemă. Și acum sunt mai bine, mi-a fost rău, am fost praf, am fost obosit.

La început de 15 august sau din 14 chiar, în fiecare seară am avut evenimente după evenimente, vă dați seama că dorm două, trei, patru ore, cinci, hai să zic maximum cinci ore, dar nici alea … și alea le dorm pe fugă, și nu este somnul de zi cum este cel de noapte. Am avut 180 pulsul. Merg la Cluj.

A vorbit mama mea cu medicul să se ocupe de mine, să facem mai multe analize, ca să vedem despre ce este vorba, de unde a plecat nebunia asta. Mă bucur că nu am fost la eveniment, adică, doamne ferește să stric evenimentul oamenilor.

Am simțit că îmi este rău, cum și înainte cu vreo oră, două, eu am simțit că nu este ok. Am cântat, am cântat, nu prea am făcut pauze … ca să fie lumea mulțumită, mai ales că am fost la Suceava.

Trebuie să-mi fac analize … nu am mai vrut să stau la Suceava, am zis că plec de acolo și am semnat, am plecat pe semnătură, și merg la Cluj, și văd la Cluj acolo, noi am stat și la Cluj … am un apartament acolo și o să mă duc la Cluj să stau să fac toate analizele, îl am pe unchiul meu acolo, se ocupă el de mine și asta este.

Mi-au făcut o perfuzie și m-am simțit bine, eram amorțit, era obosită și mâna cu care scriam … partea stângă mi-a amorțit.”, a explicat Vasilică Ceterașu, în cadrul unui interviu acordat pentru Antena Stars.