Guvernul chinez a stabilit, în 2011, o rată medie de creştere anuală de 7%, pentru perioada celui de-al 12-lea plan cincinal (2011-2015), cu 0,5 procente mai mică decât ţinta stabilită pentru cel de-al 11-lea plan cincinal, şi mult mai mică comparativ cu nivelul realizat în cei cinci ani anterior, de 11%. De aceea, unii analişti occidentali şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la posibilitatea menţinerii unei creşterii rapide şi stabile în China.
Rata de creştere a Produsului Intern Brut a fost un indicător important pentru evaluarea vitezei de dezvoltare economice a unei ţări. China a păstrat, după reforma şi deschiderea spre lume, o rată medie de 10%, în ultimii peste 30 de ani, fapt ce a fost descris ca "miracolul Chinei". În 2010, volumul PIB-ului Chinei l-a depăşit pe cel al Japoniei, devenid al doilea la nivel mondial, în urma Statelor Unite ale Americii.
Odată cu schimbarea structurii populaţiei şi creşterea costurilor forţei de muncă, avantajele tradiţionale chineze s-au diminuat. Există un decalaj din ce în ce mai mic între China şi ţările dezvoltate, în tot mai multe sectoare economice, în ceea ce priveşte nivelul tehnologic. Modul de dezvoltare, precum costurile şi consumul mari, poluarea gravă, au produs tot mai mari presiuni la nievlul resurselor, mediului şi ecologiei.
În comparaţie cu situaţia din urmă cu zece ani, un procent din rata creşterii necesită un efort mult mai mare. Despre aceasta, ministrul Finanţelor, Lou Jiwei, spune: "Cazul din 2009, 2010, când ţara noastră contribuia cu 50% din întreaga creştere mondială, nu este de repetat. Condiţiile climatice, poluarea aerului, supracapacitatea de producţie şi limita resurselor, o dezvoltare cu toate acestea ataşate, nu se poate menţine nicăieri pe acest glob. De aceea, contribuim în prezent cu aproape 30% şi cu o cifră tot mai mică în viitor este foarte posibil".
Creşterea înregistrată în ianuarie şi februarie 2014, la nivelul industriei, consumului şi investiţiilor s-a redus comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Directorul adjunct al Centrului de Cercetare a Dezvoltării din cadrul Consiliului de Stat, Liu Shijin, spune că economia Chinei a funcţionat stabil, în primele două luni ale acestui an, cu toate că este în faţa unei presiuni mari de scădere. "Aş dori ca lumea să nu se îngrijoreze prea mult de această situaţie, pentru că economia Chinei are fundamentul şi condiţiile de creştere stabile. Noi vom realiza ţinta stabilită de 7,5% de creştere".
În cele 31 provincii din partea continentală a Chinei, Heilongjiang şi Hainan au ajustat pozitiv ţinta de creştere pentru 2014, şapte provincii au păstrat nivelul anului precedent, însă 22 de provincii au retrogradat ţinta pentru anul curent.
Analist şef în cadrul redacţiei Financial Times din Londra, Martin Wolf, crede că statul chinez a intrat în perioada de transformare a creşterii economice. "Am tot aşteptat ca economia să încetinească. Sunt convins că o tranziţie către o economie nouă, care este condusă într-un mod diferit, riscă o perioadă de creştere care încetineşte rapid. Guvernul chinez a administrat economia foarte bine în trecut …".
Banca Chinei a prezentat, la 27 martie, un raport privind perspectiva financiară a celui de-al doilea trimestru din acest an, în care a estimat o creştere de 7,4% pentru primul trimestru. La rândul său, HSBC (the Hong Kong and Shanghai Banking Corporation) a dat recent publicităţii Indicele privind achiziţiile managerilor (PMI) în martie al Chinei – 49,3, cu 0,5 procente mai mic comparativ cu februarie, mai scăzut decât aşteptările. Despre aceasta, directorul Centrului de Cercetare a Economiei chineze şi mondiale, Li Daoqui, spune: "Economia Chinei se află într-o perioadă de tranziţie, noile motoare de creştere nu sunt cunoscute, în timp ce vechile motoare au slăbit. În această perioadă e nevoie de o adăugare de combustibil. Unele proiecte de investiţii de bază, cele în privinţa traiului oamenilor pot fi lansate imediat. De aceea, cred că situaţia din anul acesta va fi similară cu cea din anul trecut, când a fost încetinită la început şi rapidă la sfârşit. Macro-economia va creşte din a doua jumătate a anului".
Încetinirea economiei Chinei a fost provocată de mai multe motive, atât interne cât şi internaţionale. Unii analişti sunt de părere că China nu va fi afectată de o posibilă încheiere a programului de relaxare cantitativă din Statele Unite, în mod în care entităţile economice emergenete sunt afectate, deoarece China nu este dependentă de capitalul străin, ponderea din PIB ocupată de deficitul bugetar fiind sub control, China având o rezervă valutară suficientă.
Sursa: Radio China Internațional