Dincolo de acest aspect insa, efectul asupra bugetului si economiei ar putea fi, intr-adevar, foarte important. Ca exemplu, Rusia a introdus in urma cu doi ani, acelasi sistem de impunere a veniturilor. Cateva cifre merita mentionate: in anul 2000, din cele 60 de milioane de prezumtivi platitori de impozit pe venit, doar 2,8 milioane au trimis, in realitate, declaratii de impunere. Aplicarea, un an mai tarziu, a unei cote unice de 13% cu titlu de impozit pe veniturile rusilor a dus la o crestere de 28% a veniturilor bugetului de stat. In total, in cei doi ani de aplicare, Moscova a incasat dublu din impozitele aplicate veniturilor persoanelor fizice. Pentru un guvern care nu reusea sa incaseze aproape nimic de la cetatenii sai si, atunci cand incasa, era declarat doar un sfert din venituri, introducerea acestui sistem de impunere a fost considerata un imens succes. Culmea este ca acest mecanism care, la prima vedere, poate fi considerat inechitabil, deoarece aplica acelasi impozit si celor care castiga foarte putin, dar si celor care dobandesc venituri uriase, este sustinut de aproape jumatate din rusi.

In Romania, desi situatia nu este la fel de grava ca in Rusia, nu este nici foarte departe. Dintre cele aproape 11 milioane de potentiali platitori de impozit pe venit, doar putin peste doua milioane depun declaratii. Desigur, exista inca cel putin atatia care au doar salariul drept singura sursa de venit si nu mai sunt nevoiti sa depuna declaratii. Oricum, cifra este foarte mica. Atunci cand un venit anual de 3.500 de dolari este taxat cu 40%, este normal sa se intample asa. Teoretic, Ministerul Finantelor se asteapta ca aplicand 18% asupra tuturor veniturilor sa determine firmele sa treaca pe statele de plata salariile reale ale angajatilor, astfel incat sa poata incasa mai multi bani si din contributiile la pensii, sanatate si somaj. Ceea ce este, probabil, o iluzie.

Din momentul in care se declara venituri salariale mai mari, creste proportional si suma tuturor contributiilor pentru sanatate, somaj, pensii; in consecinta, si angajatul, si angajatorul platesc bani in plus bugetului. Putin probabil ca se va intampla acest lucru. Cel mai probabil, veniturile vor continua sa fie platite sub forma altor contracte decat cele clasice de munca, contracte pentru care sa nu se datoreze contributii la asigurarile sociale si sanatate. Reducerea impozitului s-ar traduce, astfel, printr-o crestere neta de venit si nu va avea nici o influenta in costurile angajatorului. Cu alte cuvinte, este probabil ca mai multi romani isi vor declara veniturile, dar este putin probabil ca incasarile pentru asigurari sociale vor creste foarte mult. Pentru un astfel de efect ar fi nevoie de un efort ceva mai mare: fie plafonarea contributiilor la un nivel echivalent unui venit de, sa spunem, 400 de dolari, astfel incat sa incurajeze pe cei cu venituri medii si mari, adica clasa de mijloc, fie reducerea generalizata a contributiilor, care ar avea ca efect incheierea unui numar mai mare de contracte de munca si reducerea numarului celor care lucreaza la negru. Singura, reducerea impozitului pe venit va avea efecte importante, dar nu va rezolva problemele din sanatate si nici pe cele ale fondului de pensii.