Mircea Badea a anunțat în direct. Ce se întâmplă cu emisiunea „În gura presei” de la Antena 3

mircea badea

SURSA FOTO: captură de ecran YouTube

Schimbare importantă pentru Mircea Badea! Iată ce se va întâmpla cu emisiunea pe care o prezintă la Antena 3 CNN, "În gura presei". Anunțul a fost făcut chiar de el.

Schimbare importantă pentru Mircea Badea! După ce a observat reacția telespectatorilor, prezentatorul a decis să facă o modificare privind emisiunea „În gura presei„. Acesta a făcut anunțul în cadrul ediției de luni, 8 aprilie.

Recent, în segmentele de duminică, în partea a doua a emisiunii sale, Mircea Badea a ridicat standardul subiectelor pe care le discută. Atunci când a inițiat acest experiment, prezentatorul nu s-a așteptat la nivelul de apreciere pe care l-a primit.

Schimbare de bun augur în emisiunea „În gura presei”

În prima încercare de a aduce în discuție și alte subiecte, emisiunea a obținut o audiență remarcabilă. Aceasta a depășit alte programe difuzate în aceeași plajă orară. Iar acest lucru a fost interpretat ca un semn că telespectatorii au apreciat inițiativa. În lumina acestor rezultate favorabile, s-a decis să se continue acest tip de abordare cu o frecvență mai mare.

“De două duminici la rând, am zis că în a doua parte a emisiunii, măcar jumătate din emisiune, să mai ridicăm nivelul, de la glodul și pâcla cotidiană a preocupărilor în altă zonă, în alte sfere. Şi am făcut acest experiment, imaginându-mi că nu se va uita nimeni.

Am fost surprins, absolut surprins să văd că s-a uitat foarte multă lume și am avut audiență mai mare decât emisiuni concurente, de la aceeași oră, de fapt (cu manele, cu maneliști, cu crime, violuri și nenorociri, incendii).

Și am fost deci surprins să văd că am avut audiență mai mare. Credeam că o să am zero audiența la nivel la genul ăsta de subiecte. (…)

În prima emisiune în care am făcut experiment, pentru că era Paștele catolic, am difuzat (bucăţi) cu Mozart, cu Bach (…)”, a declarat el luni seară, la Antena 3 CNN.

Prin urmare, în urma acestor rezultate pozitive, Mircea Badea a hotărât să adopte acest stil mai des. Prezentatorul și-a informat telespectatorii că intenționează să continue aceste schimbări în perioada imediat următoare.

Mircea Badea; SURSA FOTO: captură de ecran YouTube

Mircea Badea va introduce și subiecte legate de cultură

Pe lângă subiectele obișnuite din emisiunea sa, prezentatorul va introduce și aspecte legate de cultură. Acesta va aduce în discuție, în funcție de context, literatură și poezie, însă va pune accentul în special pe muzică, integrând-o în mod regulat în cadrul emisiunii pe care o conduce.

“S-a uitat lumea și duminica trecută o așa ceva. Ca atare, am luat decizia să fac în fiecare duminică treaba asta, să ridicăm nivelul și să spunem o poveste, să integrăm, să facem un platouaș bazat în principal pe muzică. (…)

Deci, duminica, ca să știți de acum înainte, o perioadă facem (n.r. emisiune) cu nivelul ridicat, încurajat fiind de rezultatele complet neașteptate din ultimele două duminici”, a spus prezentatorul.

Realizatorul nu este de acord cu legea „Big Brother”

Amintim că recent, în cadrul emisiunii sale, Mircea Badea și-a exprimat părerea despre noua lege denumită „Big Brother”, care conferă Ministerului Afacerilor Interne (MAI) dreptul de a filma cetățenii în spațiul public fără consimțământul acestora. Realizatorul TV consideră că această lege reprezintă o manifestare a unei mentalități nefirești.

În cadrul emisiunii „În gura presei” de joi seara, Mircea Badea și-a exprimat opinia cu privire la această temă controversată.

Este important de menționat că adoptarea Legii „Big Brother” conferă Poliției de Frontieră, Jandarmeriei, Inspectoratului General pentru Imigrări și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență acces total la orice material vizual sau înregistrare realizate în spațiul public. Mai multe puteți citi aici.