Realizatorul de emisiuni de la Antena 3 a venit cu o reacție după ce Agenția Națională de Integritate (ANI) a afirmat că primarul sectorului 1 din București Clotilde Armand s-a aflat în conflict de interese și incompatibilitate, fiind totodată sesizat Parchetul General în legătură cu „săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane”.
Badea: Este șocant să aflu că Agenția Națională de Integritate mai există
Mircea Badea consideră că Clotilde Armand ar trebui să fie tratată la fel cum au fost tratați și alți politicieni PSD, pentru a vedea cum e să te afli în postura de persoană urmărită de anchetă, chiar dacă ești nevinovată.
„Chiar aveam poftă! Deci, într-adevăr, este șocant să aflu că Agenția Națională de Integritate mai există. Credeam că s-a sfârșit, iată că există, adică e wow! Pe lângă șocul inițial, nu am stat să intru în toate detaliile, adică ce a făcut Clotilde Armand. O fi legal, nu o fi legal, nu știu.
Ceea ce mi se pare mie important: este foarte bine, totuși, ca doamna Clotilde Armand – ca și alții din zona asta care cereau, de-a lungul timpului, cătușe, pârnăi și stat de drept – să beneficieze de experiența all-inclusive, cu de toate, pardon. Deci, experiență cu de toate din partea structurilor așa zisului stat așa zis de drept din România”, a relatat Mircea Badea.
Care a fost reacția primarului sectorului 1 după ce ANI a prezentat acuzațiile
Mircea Badea a ironizat partidul USR și crede că este un moment oportun ca cei de la USR „să-și îmbogățească cunoștințele” . „De multe ori, dânșii invocau statul de drept cu multe lozinci, fără să-l cunoască deloc, dar chiar deloc, acum au ocazia să-și îmbogățească cunoștințele, ceea ce întotdeauna e un lucru bun”, a concluzionat Mircea Badea.
În același timp, Clotilde Armand a reacționat ironic la scurt timp după ce ANI a anunțat că există probleme legale în modul în care primarul sectorului 1 și-a desfășurat activitatea.
„Gata! M-au prins… Glumesc. Nu aveau ce. Am citit astăzi comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea în cazul proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟.
Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili. Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect. Știți, nu facem nimic de capul nostru”, a reacționat Armand.