Mircea Badea, amintiri uimitoare din perioada studenției
Mircea Badea a fost invitat în cadrul unei emisiuni TV, unde și-a amintit o întâmplare haioasă din perioada studenției. În ciuda faptului că s-a ales cu nasul spart și cu o cicatrice, întâmplarea respectivă i-a adus satisfacție.
La un moment dat, se afla în sala de examen. Nu se pregătise suficient pentru acel test, însă nu dorea să aibă restanță. Putea scăpa de restanță doar dacă profesorul îl trecea absent. Totuși, din moment ce era deja în sala de examen, nu mai putea fi trecut absent. Era deranjat de faptul că restul studenților copiau liniștiți, iar el nu se putea mișca deloc.
A reușit, totuși, să scape și de examen și de restanță. S-a prefăcut că încearcă să copieze. Profesorul său l-a văzut, așa că l-a lovit de două ori. A doua lovitură i-a spart nasul. Era plin de sânge. Profesorul său s-a speriat, i-a pus absență și l-a trimis la cabinetul medical. El, însă, a plecat fericit la cinema pentru că a scăpat de restanță. Nu l-a deranjat deloc durerea sau cămașa pătată de sânge.
Povestea sa l-a făcut pe Mihai Gâdea să pocnească în hohote de râs. Telespectatorii au înregistrat totul și au postat rapid pe TikTok.
„Și zic: <<Știți domnule profesor, eu am învățat, m-am pregătit, dar nu am picat pe subiect. Dacă aș putea să ies din sala de examen…>>, era o șmecherie atunci că dacă ieși din examen, te trecea absent și putea să mai dai o dată.
Și el zice: <<Nu, dacă ai intrat în examen, nu mai ieși decât dacă-și dau trei.>> În spatele meu, ăia își dădeau cursurile între ei, iar eu eram o statuie a enervării și a impotenței pentru că nu puteam face nimic. Ziceam în capul meu că <<ăia toți iau examenul și numai prostul ăsta>>, adică eu, <<nu-l iau>>.
Și zic: <<Îl fac pe ăsta, mă uit așa la el… când se ridică…>> Când mi-a dat un pumn în nas. Mi-a dat o bucată! M-am uitat, nu curgea sânge. M-am enervat triplu pentru că trebuia să-mi mai dea încă una. Îl pândeam iar, să se întoarcă. S-a întors. Bă băiatule, când mi-a dat o bucată… bă tăticule, nu că mi-a spart nasul, a explodat. Sânge pe masă, sânge, șuvoaie, pe mine, pe lucrare… Hemoragie, tăticule! Nasul era…am și semn aici (…) eram cum ar fi fost Dracula după cină.
El zice: <<Du-te la doctor!>> Eu zic: <<Nu, examenul!>> El zice: <<Te trec absent, du-te, du-te!>> M-am dus la baie, m-am spălat de sânge, apoi m-am dus la film la Patria. M-am uitat la film plin de sânge pe cămașă, dar absolut fericit și liniștit. Bă, deci l-am făcut pe ăla!”, a povestit Mircea Badea în cadrul unei emisiuni TV.
@vali.d.7 Cum să scapi de examen, by Mircea Badea😂😂 #mirceabadea #raziculacrimi #funnymoments #glume #scoala #facultate #foryou #viral ♬ sunet original – vali