Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit pe prim-ministrul Landului Bavaria la Palatul Victoria. Șeful Executivului de la București și Markus Soder au discutat despre aspecte legate de cooperarea economică, iar la final cei doi au susținut o declarație de presă.
Atunci, prim-ministrul Landului Bavaria a s-a arătat recunoscător că a putut vedea biroul prim-ministrului român, precizând „vă mulțumesc și pentru că am putut să văd biroul dumneavoastră impresionant, arată mult mai bine decât ceea ce avem noi acasă, și cu siguranță ne vom întâlni și cu altă ocazie mai pe larg. Vă mulțumesc! Toate cele bune, rămânem în legătură și vom continua pe această linie”.
Pe fond, realizatorul emisiunii „În gura presei”, Mircea Badea, a vorbit despre acest eveniment, spunând, în stilul său caracteristic că aceasta este, de departe, cea mai importantă știre.
„Breaking News! De departe cea mai importantă știre de în opinia mea, modesta mea opinie, de departe cea mai importantă știre de astăzi pentru fiecare dintre noi și care ne arată exact situația de fapt, este ceea ce s-a întâmplat la vizita premierului Bavariei în România și cea mai importantă declarație a ultimilor 2 ani după părerea mea.
Deci a zis că i-a plăcut biroul lui Ciucă? Deci, a venit premierul Bavariei și a zis domne’, ce birou avea Ciucă? N-am eu acasă, așa cum are Ciucă în România? Mai vin, să-i văd biroul”, a precizat Mircea Badea.
Mircea Badea s-a amuzat pe seama declarației prim-ministrului landului Bavaria
Realizatorul de la Antena 3 a mai spus că „deci nu, nu există ceva! Deci dumneavoastră ați auzit ceva mai tare? Vă mulțumesc că am putut să văd biroul dumneavoastră impresionant. Noi n-avem așa ceva acasă. Gata, s-a închis, tăticule! S-a închis! Biroul lui Ciucă intră în Schengen! Deci vă daţi seama dacă ar fi văzut premierul Bavariei și biroul lui Iohannis, îți dai seama?
Dacă ar fi văzut reședința, vila Gheorghiu Dej, aia renovată în primul an de mandat cu un milion de euro. Îți dai seama? Păi, păi, frățior, în Bavaria mai au castele. E ăla Neuschwanstein, de exemplu. Mai sunt câteva, că a fost un prinț nebun acolo, care a făcut castele pe bandă rulantă. Deci multe, inclusiv un fel de replică la Versailles, dar cu Sala Oglinzilor, care e mai mare”.
„Dar îți dai seama? Deci premierul Bavariei, băi, ce birou avea Ciucă? Totuși, este momentul nostru de triumf. România are momentele ei de triumf. Eu n-am auzit așa ceva de când mama m-a făcut.
Îți dai seama în Bavaria, Germania. Deci Bavaria, München, știi? München, unde sunt alea de automobile. Da, bogăția gen Germaniei, tătuțule. Deci, mamă, ce birou impresionant, ai auzit? Gata, hai să plecăm acasă”, a spus Mircea Badea în emisiunea „În gura presei” de la Antena 3.