Așadar, Mircea Badea a reacționat după disputa dintre Bogdan Aurescu și Rareș Bogdan. Omul de televiziune a spus că este de-a dreptul surprins, deoarece vrea să-i ia apărarea lui Rareș Bogdan.

„Vreau să-i iau apărarea lui Rareș Bogdan. Mă surprind pe mine însumi. Doamne, ce e cu mine?”, a spus Mircea Badea.

Mircea Badea a intervenit în disputa dintre cei doi politicieni

Acesta a amintit că șeful diplomației române l-a acuzat de narativ prorus pe Rareș Bogdan, vicepreședinte PNL și șeful delegației române în PPE.

„Aurescu a ripostat cum se ripostează în zilele noastre, acuze de proruse”, a adăugat Mircea Badea.

Totodată, acesta a amintit și că Rareș Bogdan a fost apărat inclusiv de deputatul Pavel Popescu, unul din cei care își acuză cel mai mult adversarii politici de astfel de narative.

„El practic dă aceste certificate în cazul în care te identifică. Aici a zis că nu e cazul, a fost salvat Rareș Bogdan”, a conchis Mircea Badea.

Bogdan Aurescu a ripostat la acuzațiile aduse de Rareș Bogdan

Amintim că ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, i-a răspuns lui Rareș Bogdan, după ce europarlamentarul a criticat modul în care acesta își îndeplinește mandatul, spunând că nu îl interesează părerile lui.

Mai mult, Bogdan Aurescu a adăugat că atacurile de la oamenii ca Rareș Bogdan sunt un semn că își face treaba bine.

„Nu mă interesează părerile lui Rareș Bogdan – vă aduc aminte cum, în plin război al Rusiei contra Ucrainei, cerea să blocăm la graniță cerealele ucrainene.

Practic, astfel de atacuri de la asemenea personaje sunt de fapt o confirmare că fac bine ce fac – e exact ca atunci când sunt atacat de Sputnik. Probabil are destul de multe neîmpliniri și frustrări personale”, a declarat ministrul pentru Digi 24.

Mesajul a venit după ce Rareș Bogdan a precizat că Bogdan Aurescu nu ar mai trebui să ocupe funcția de ministru al Afacerilor Externe.

Liberalul a fost întrebat de către jurnalistul Ionuț Cristache dacă l-ar mai ține pe Bogdan Aurescu în funcție, în cazul în care ar fi șeful lui direct, iar răspunsul a fost unul foarte clar.

„Nu”, a spus Rareș Bogdan.