Luni, pe 10 octombrie, autoritățile de la Kiev au confirmat un atac rusesc de pe navele militare aflate în Marea Neagră, în urma căruia au decedat zeci de persoane. De asemenea, s-au înregistrat și răniți.

Căteva rachete au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. Rachetele au fost neutralizate de apărarea antiaeriană. Mircea Badea a venit cu câteva comentarii cu privire la atacul rusesc asupra navelor militare din Marea Neagră. Întrebat dacă este îngrijorat pentru România, având în vedere ce face Rusia în zona Mării Negre, Mircea Badea a afirmat următoarele:

„Sunt din ce în ce mai îngrijorat în legătură cu România și, cel puțin deocamdată, nu atât din punct de vedere militar. O eroare se poate întâmpla oricând, având în vedere proximitatea. Dar exceptând eroarea, n-aș fi atât îngrijorarea deocamdată cu privire la o nenorocire militară, cât la una economică, pe partea de energie și pe multe alte părți. (…)”, a spus Mircea Badea în emisiunea „În faţa naţiunii” de la Antena 3 CNN.

Franța își va consolida puterea militară în cadrul NATO

Franţa a anunțat că îşi va consolida puterea militară în cadrul NATO în România, unde va trimite săptămânile următoare o companie ‘„de vehicule blindate de infanterie” şi un escadron de tancuri Leclerc, a anunţat marţi, 11 octombrie, ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, a relatat Reuters.

Decizia preşedintelui francez Emmanuel Macron de a ne „spori postura defensivă pe flancul de est al Europei” a fost luată „ţinând cont de situaţia pe flancul oriental al NATO” şi „de violenţa luptelor în Ucraina”, a explicat ministrul francez în cadrul audierii parlamentare.

De asemenea, Republica Franceză va suplimenta numărul avioanelor de vânătoare Rafale desfășurate în Lituania şi trupele de infanterie din Estonia.

În România se află peste 5.000 de trupe NATO

„În momentul de față, în România sunt 5.000 de trupe NATO din Statele Unite, Franța, Olanda, Belgia, Portugalia și probabil vor mai veni la Centru de Instrucție de la Cincu, din județul Brașov, la brigada multinațională de la Craiova, la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu și în poligonul de la Smârdan din Galați.

Aceste trupe NATO cu tehnică militară vin să dea un semnal foarte, foarte serios că NATO păzește fiecare centimetru al Alianței și nu va permite niciun fel de agresiune din partea Rusiei”, a afirmat Radu Tudor, analist militar, în emisiunea „În faţa națiunii” de la Antena 3 CNN.