Mircea Badea a comentat subiectul momentului. Este vorba pana de curent care ar putea avea loc în Europa. Austria a atras deja atenția asupra unui asemenea risc, care ar afecta aprovizionarea, traficul, comunicațiile, mass-media și siguranța publică. Ce crede realizatorul TV?
Mircea Badea aruncă bomba despre amenințarea momentului, cunoscută sub denumirea de „Blackout„. Este vorba despre teoria conform căreia ar urma o pană de curent catastrofală la nivel european. Realizatorul TV nu a exclus o astfel de posibilitate și a spus de ce ar putea fi plauzibilă.
El a avansat o teorie a conspirației pe marginea posibilității ca omenirea să rămână în beznă totală.
”Dacă aș fi conspiraționist, și să știți că sunt în unele chestii, cred că a fost astfel: ăștia s-au gândit: „bă, cum îi băgăm pe ăștia în carantină să mai rezolvăm din carcalac o perioadă? Păi le luăm curentul”, a zis, răzând, Mircea Badea.
”Tocmai acum o astfel de criză după ce ăștia ne-au tot vorbit de mașinile electrice?!”, a continuat realizatorul TV.
Austria a avertizat supra unui Blackout
El a comentat ironic și lovitura pe care o vor primi unii români. Aceștia vor fi obligați să stea fără principala lor preocupare: rețelele de socializare.
”Îți dai seama că anti-globaliștii din România vor fi distruși fără rețelele anti-globaliste – Facebook, Instagram, Google, Youtube?!”, a continuat Mircea Badea.
Despre subiectul privind Blackout a atras atenția Austria. Mai exact, Viena și-a informat populația asupra unui Blackout, care ar afecta aprovizionarea, traficul, comunicațiile, mass-media și siguranța publică.
„Luăm în calcul o întrerupere de curent în viitorul apropiat”, avertizează Klaudia Tanner, ministrul apărării din Austria. În acest context, forțele armate din Austria desfășoară de câteva săptămâni o campanie masivă de conștientizare a opiniei publice prin intermediul mass-media despre „blackout“, adică o pană de curent de dimensiuni mari, catastrofale.
Autoritățile din Austria nu-și pun problema dacă va fi acest „Blackout”, ci când se va întâmpla.
COVID face prăpăd în România
În context, trebuie subliniat că pandemia de COVID continuă să facă ravagii în România. Până ieri 31 octombrie, pe teritoriul țării noastre au fost înregistrate 1.648.031 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.374 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.405.694 de pacienți au fost declarați vindecați.
Până ieri, 47.751 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 30.10.2021 (10:00) – 31.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 427 de decese (202 bărbați și 225 femei), din care 33 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Din totalul de 427 pacienți decedați, 386 erau nevaccinați și 41 vaccinați. Din totalul pacienților internați, 421 sunt minori, 390 fiind internați în secții și 31 la ATI.