Mircea Badea reacționează în tragedia momentului. Ce a putut spune în emisiunea lui Mihai Gâdea
Într-o discuție cu Mihai Gâdea în cadrul emisiunii ”Sinteza Zilei”, Mircea Badea a comentat tragicul eveniment care a avut loc în Capitală. În urmă cu câteva zile, un polițist care conducea peste limita legală în localitate a lovit două eleve pe trecerea de pietoni. Din păcate, una dintre acestea, Raisa, a pierdut lupta cu viața.
În urma tragedie, realizatorul emisiunii ”În gura presei” de la Antena 3 spune că, pe de o parte, trecerile de pietoni sunt marcare oribil, motiv pentru care acestea nu pot fi văzute de către șoferi, și de pe altă parte, este important ca atunci când trecem strada să nu ne grăbim și să ne asigurăm că nu există niciun pericol.
„Speța este destul de clară. Domnul de la poliție mergea foarte tare. Două lucruri mi se par importante pentru viitor. Cine se ocupă de marcarea trecerilor de pietoni? Foarte multe treceri de pietoni din București sunt treceri de pietoni dacă știm noi că sunt acolo. Oricât de precaut aș fi eu șoferul, dacă nu văd trecera nu pot să încetinesc. Ele sunt marcate mizerabil.
Ceea ce mi s-ar părea important pentru viața oricui, în viitor, nu alergăm pe trecerile de pietoni. Mai bine stăm. Ne uităm înainte să traversăm.”, a comentat Mircea Badea la ”Sinteza Zilei”.
Mirela Vaida, reacție dură la adresa polițistului
În timpul emisiunii ”Acces direct”, Mirela Vaida a putut asculta conversația pe care polițistul din Capitală, vinovat pentru uciderea unei fetițe, a avut-o cu cei 6 dispeceri. Vedeta de la Antenă nu s-a mai putut abține și a reacționat dur atunci când a aflat că polițistul bucureștean a stat 4 minute la telefon în loc să o ajute pe cea mică.
”De ce e nevoie să vorbești cu 6 dispeceri să spui de 6 ori aceeași poveste. Ai zis o dată Laminorului 51 impact mortal, nu mai dai alte detalii. Stau 4 minute în telefon să zic aceeași poveste, păi în 4 minute moare de 10 ori. Nici când sună la 112 nu înțelege din prima, totul e un haos general. Trimiteți domne SMURD-ul că am un copil mort pe stradă…”, a spus Mirela Vaida.
Cine este fetița care a murit după ce a fost călcată de un polițist
O tragedie fără precedent a șocat întreaga țară. Două eleve din Capitală, în vârstă de 11 și 12 ani au fost lovite puternic de un polițist pe trecerea de pietoni, în timp ce traversau strada și se îndreptau spre casă. O fetiță a murit pe loc în urma impactului.
Eleva de doar 12 ani a fost cea care a murit pe loc în ciuda eforturilor făcute de medici. Potrivit acestora, fetița ar fi murit din cauza impactului extrem de puternic.
Aceasta a lăsat în spate doi părinți îndurerați, dar și un frate mai mic, care au fost anunțați după accident că fata lor s-a stins din viață. Unchiul fetei a dezvăluit că nepoata sa se deplasa către casă împreună cu o altă colegă în momentul în care o mașină de poliție le-a acroșat pe trecerea de pietoni.
„Au luat-o să o bage în mașină, să o resusciteze, ne-au spus că sunt șanse minime de supraviețuire, am sperat în continuare să își revină, ceea ce nu s-a mai întâmplat”, a spus acesta.
În ceea ce privește starea de sănătate a celeilate fetițe, de 11 ani, aceasta a fost transportată de urgență la spital, cu fractură de gambă și contuzie abdominală.