Tudor Chirilă a vorbit, duminică, în timpul unui concert susținut la Constanţa, și sponsorizat de Primăria Constanța, despre evenimentele din 10 august 2018, dar și despre cazul de la Caracal. Ulterior, Mircea Badea a spus că primarul Constantei, Decebal Făgădău, este dușmanul său pentru că, în loc să facă școli, spitale și drumuri, dă bani artiștilor. Mai mult decât atât, prezentatorul TV spune că ar da o lege care să interzică primăriilor și consiliilor județene să mai dea un leu pentru astfel de concerte.

„Concertul la care a participat Tudor Chirilă a fost organizat de Primăria Constanța. Chirilă și ceilalți cântăcioși au luat bani de la Primăria Constanța ca să ghiorlăie. Declar public că primarul din Constanța este dușmanul meu personal. Mă voi interesa de el. Este unul dintre scopurile mele. A rezolvat problemele din Constanța? A făcut școli, străzi și spitale? Că văd că face concerte din bani publici. Aș da o lege care să interzică primăriilor și consiliilor județene să mai dea un leu pe ghiorlăială. Ai terminat spitalele, școlile, drumurile și acum faci ghiorlăială?”, a explicat realizatorul emisiunii În gura presei de la Antena 3.

Realizatorul TV a avut un comentariu și vizavi de părerea lui Tudor Chirilă despre cazul Caracal.

”Acum, la un an după acel miting, toată presa românească e zguduită de un caz care nu se poate numi Colectiv, e un caz singular. Ştim despre ce este vorba, ştim câtă incompetenţă şi mizerie a ieşit la suprafaţă. Am aflat că poliţia e mai prietenă cu interlopii decât cu cetăţenii şi am mai aflat încă o dată că trăim într-o ţară în care trebuie să ne fie frică”, a spus Chirilă.

Mircea Badea i-a dat imediat replica în emisiune.

”Chirilă este foarte nemulțumit de statul de la care ia bani. Ne spune că este un stat de căcat, dar este bine că-l plătește pe el. A aflat că poliţia e mai prietenă cu interlopii decât cu cetăţenii, dar despre procurori nu a aflat nimic? Asta îmi place la cei care iau bani de la stat, că-l înjură… Statul care dă bani pentru așa ceva trebuie belit. Mă voi ocupa și de asta!”, a mai spus Badea în emisiune.