Mircea Badea, realizatorul al emisiunii ”În gura presei”, de pe Antena 3, a fost amenințat de un fost politician, care acum se află în Anglia, alături de familie, susțin jurnaliștii de la cancan.ro . Este vorba de Adrian Păduraru, care a susținut că îi dă „interval” vedetei TV.
Adrian Păduraru a activat în politică vreme de opt ani, fiind fost membru al PDL, filiala Bacău. El a povestit jurnaliștilor despre un episod inedit, când a venit la București nu numai pentru niște alegeri din cadrul partidului, ci pentru a-l bate pe Mircea Badea.
”Nu mai știu exact, cred că era acum 6-7 ani… Știu că urmau alegerile pentru șefia PDL, între Vasile Blaga, Elena Udrea și Monica Macovei, iar eu am venit la București, fiind delegat al partidului, filiala Bacău. Era înainte ca PDL să fuzioneze cu PNL. L-am căutat atunci pe Mircea Badea să-i dau o corecție, să-l mușc de beregată, de nas, să nu mai vorbească aiurea, așa, despre toți. L-am căutat printre reporterii veniți acolo, chiar am întrebat o fată de la Antenă unde este, dacă a venit și Badea. Camera nu era pe mine, așa că am putut să-i spun de ce-l caut. Și, oricum, nu îmi era frică! Ce să-mi facă?”, a povestit, râzând pe alocuri în hohote, Adrian Păduraru. Numai că nu i-a trecut! ”Uite, îi dau interval acum, dacă e bărbat! Și vreau să-l mușc și de beregată, cum îmi propusesem atunci. Nu l-am uitat pe Mircea Badea”, a revenit fostul politician.
Acesta a susținut, potrivit sursei citate, că la baza motivelor unei asemenea decizii stă atutudinea vedetei TV.
”Aroganțele lui m-au scos, și încă mă scot, din sărite. Chiar dacă sunt și lucruri adevărate pe care le spune, nu poți să jignești în așa hal”, a declarat Păduraru. Își ia o marjă de precauție, pentru că a îmbătrânit, și-l aruncă în luptă chiar pe fiul său fotbalist, dar care a cochetat cu artele marțiale. Pentru a-și întări afirmațiile, a trimis un video în care băiatul lui lovește sacul de box. ”Dacă nu-l bat eu, că m-am moșnegit, o poate face fiul meu… Te așteaptă tineretul, Mircea Badea”, a încheiat Adrian Păduraru.