Mircea Badea a declarat că, în ciuda nemulțumirii exprimate de voci importante ale comunității medicale, legea carantinării trebuie să cadă și va cădea la CCR, în urma contestației făcute de Avocatul Poporului. Realizatorul de televiziune este extrem de nemulțumit de reacția unui cunoscut medic.
Pandemia de coronavirus și numeroasele controverse care au apărut între timp cu privire la măsurile adoptate de autorități au aprins un neverosimil război între cunoscutul realizator de televiziune, Mircea Badea, și Managerul Institutului „Victor Babeș” din București, Emilian Imbri.
Mircea Badea a pornit în emisiunea sa de la Antena 3, ”În gura presei”, un adevărat război la adresa legii care impune carantinarea și izolarea obligatorie a persoanelor infectate cu noul coronavirus, chiar dacă aceste sunt asimptomatice.
”Nu e suficient ce se întâmplă în jur?”
Iar medicul Emilian Imbri a dat declarații acide cu privire la această chestiune:
”A cam trecut vremea poveștilor spuse la ceas de seară de persoane care își spală adidașii! E vremea dictaturii medicale, adică doctorii să fie înțeleși și crezuți. Dictatura medicală nu înseamnă că cineva îți fură viața, drepturile și te obligă să te speli pe mâini.
S-a creat impresia că doctorii au vreun interes. Nu, doctorii nu au interes decât să vadă omul ieșit din spital. Ieșit și externat, nu ieșit oricum din spital. Să dispară comentariile că de ce nu putem bea pe terase până dimineață, că să ne strângem în brațe și să tragem o horă.
Nu e suficient ce se întâmplă în jur? E suficient, fiecare trebuie să aleagă și asta înseamnă responsabilitate personală”, a spus medicul la Digi 24.
”Medicul Imbri făcea apologia dictaturii medicale”
Reacția lui Mircea Badea nu s-a lăsat așteptată:
”Lege carantinării cred că va pica la Curtea Constituțională. Sunt 100% sigur din toate motivele corecte. Și cred că va nemulțumi inclusiv pe unii din lumea medicală, cum ar fi pe doctorul Imbri. Astăzi mă cam nominaliza pe mine spunând că zic povești la miezul nopții și-mi spăl adidașii. E recomandat să-ți speli adidașii. În general e bine să speli lucrurile pe care le porți.
Cică spun eu povești noaptea. Da. Sunt povești din lumea civilizată. Înțeleg că îl deranjează.
Azi medicul Imbri făcea apologia dictaturii medicale. A zis că este vremea dictaturii medicale. Eu spun că nu este vremea niciunei dictaturi pentru că facem parte din UE, din NATO, suntem în parteneriat strategic cu SUA.
Atacuri și pe internet
Faptul că unii dintre medici au fantasme cu dictaturi în care sunt ei niște micuți dictatori și-și exercită o putere discreționară așa cum înțeleg ei… este greșit. Așa ceva nu se va întâmpla în România pentru că va interveni CCR. Ce mă va interesa pe mine în viitor este ca medicul Imbri să nu mai fie manager la ”Victor Babeș”, ba chiar să susțină un examen de o anumită specialitate”, a spus Mircea Badea, în direct la Antena 3.
Dealtfel, atacurile omului de televiziune la adresa managerului Institutului ”Victor Babeș” s-au desfășurat și pe internet, unde Mircea Badea a folosit un ton mai puțin protocolar:
”Buuun. Va cădea cu stropi: este o mizerie de lege, sovietică și ineptă.
P.S. De Bimbi de la spital mă ocup personal să fie dat jos din scaunul de șef și să ajungă la un stabiliment specializat pentru afecțiuni la caputz”, sună amenințările lui Badea.
”Pe diliul ăsta periculos nu-l internează nimeni cu forța la Obrejia?!”, a scris omul de televiziune, cu altă ocazie, pe Facebook, cu referire directă la medicul Emilian Imbri.