Mircea Badea, cuvinte de laudă la adresa premierului României
Mircea Badea are numai cuvinte de laudă la adresa premierului României, Marcel Ciolacu, întrucât este primul oficial care a efectuat o vizită oficială în Israel, de când a izbucnit războiul. Potrivit lui, Marcel Ciolacu este „un deschizător de drumuri și a inaugurat practic acest periplu diplomatic”. El a reamintit, de altfel, că, „aici, în România, Marcel Ciolacu este în luptă cu fascismul”, iar „când ai experiență în lupta cu fascismul, poți să dai sfaturi și despre lupta cu teroriștii”.
„E bine că domnul prim-ministru Marcel Ciolacu este un deschizător de drumuri și a inaugurat practic acest periplu diplomatic. Sper, totuși, ca de data aceasta domnul Klaus Iohannis să nu facă niște comentarii asemănătoare pe care le-a făcut atunci când (Liviu) Dragnea s-a dus în Israel. Sper ca domnul Werner (n.r. Klaus Werner Iohannis) să stea… adică să nu mai aibă același gen de comentarii.
Și este foarte important, după părerea mea, ar trebui discutat mult mai mult. Cred că domnul (Marcel) Ciolacu s-a dus acolo nu doar ca să ia act de ororile pe care le-a comis Hamas acolo, ci poate chiar să dea niște sfaturi despre cum trebuie procedat pentru că vă reamintesc, domnul Marcel Ciolacu, aici, în România, este în luptă cu fascismul. Asta ne-a și spus într-un interviu. Când ai experiență în lupta cu fascismul, poți să dai sfaturi și despre lupta cu teroriștii, mă gândesc”, a declarat, marți seară Mircea Badea în cadrul emisiunii TV „Subiectiv” de pe Antena 3 CNN.
Miercuri, 18 octombrie 2023, cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, va ajunge în Israel. Săptămâna viitoare, premierul britanic Rishi Sunak va efectua o vizită oficială în Țara Sfântă.
Israelul va face tot posibilul pentru evacuarea românilor din Gaza
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat, marți după-amiază, că va face tot posibilul pentru evacuarea românilor din Fâșia Gaza. Declarația a fost făcută în urma unei întâlniri sale cu Marcel Ciolacu.
„Vom face tot ceea ce stă în puterea noastră pentru a reuși evacuarea conaționalilor dumneavoastră din Gaza”, i-a spus el lui Marcel Ciolacu în cadrul unei conferințe de presă.
Marcel Ciolacu a zis, la rândul său, că România rămâne un stat consecvent în cadrul relaţiilor sale din Orientul Mijlociu şi îşi menţine atitudinea de promotor al păcii, dar va fi alături, necondiţionat, în momentele dificile, de aliaţii săi. Vizita sa în Israel reprezintă exprimarea solidarităţii cu poporul israelian, în urma atacurilor teroriste declanşate de Hamas.
„Societatea românească, comunitatea de israelieni din România şi cea de români din Israel deplâng alături de dumneavoastră, domnul prim-ministru, victimele nevinovate, femei, copii, tineri în floarea vârstei, în urma atacurilor teroriste declanşate de Hamas. Transmit compasiunea noastră pentru toate aceste pierderi de vieţi omeneşti şi pentru numeroşii răniţi, printre care, în mod tragic, s-au regăsit şi cetăţeni de origine română”, a declarat el.