Mircea Badea a avut o reacție neașteptată la adresa Simonei Halep. El nu poate pricepe de ce sportiva a ales să își construiască două case la Snagov.

Badea spune că, dacă ar fi avut doar o mică parte din banii Simonei Halep, ar fi ”uitat româna pe aeroport”.

Mircea Badea a avut o reacție neașteptată la adresa Simonei Halep. Declarații inedite

Cunoscutul prezentator TV Mircea Badea (47 de ani) a comentat cu uimire știrea că Simona Halep (29 de ani) și-a construit două case la Snagov.

Simona Halep, cea mai bună jucătoare din România, a investit o bună parte din banii câștigați din tenis în afaceri imobiliare.

Sportiva și-a ridicat în ultimul an trei case, dintre care două la Snagov, lucru care l-a contrariat pe Mircea Badea.

Construirea unor case la Snagov nu reprezintă doar o investiție pentru Simona Halep, ea găsind în același timp o oază de liniște în localitatea de lângă București.

Simona a strâns o avere de aproximativ 50 de milioane de dolari, dintre care 37 de milioane au provenit din premiile câștigate la turneele de tenis, scrie prosport.ro.

”Nu îi spun eu doamnei Halep ce să facă”

Mircea Badea a rămas perplex când a auzit că Simona Halep și-a ridicat două case la Snagov:

”Și-a construit în ultimul an nu una, ci trei case, dintre care două pe aceeași stradă în afara Bucureștiului. Dac-o fi adevărat, mă gândesc așa: dânsa a câștigat cel puțin 36 de milioane de dolari numai din tenis, strict din turnee.

Contractele de publicitate, care nu sunt ca la Naomi Osaka, să ne înțelegem, e mare diferență…

Că totuși vine din România doamna Halep! Contează și asta. Adică nu se năpustesc giganții mondiali să vâre banul.

Bun, 36 de milioane numai din tenis. Frățioare, adică două case la Snagov? Să mor, dacă aș avea un milion, nu 36 de milioane, frățioare aș uita româna pe aeroport.

Adică să stau la Snagov? De ce aș sta la Snagov? Nu am înțeles ideea. Sigur, doamna Halep… Nu îi spun eu doamnei Halep ce să facă și cum să-și cheltuiască banii”, a spus Mircea Badea, realizatorul emisiunii În Gura Presei, potrivit sursei citate.

Simona Halep, la numai 29 de ani, se află pe poziţia a 5-a în clasamentul celor mai bogate femei din România.

Halep a ales să trăiască în România

Campioana tenisului a ales să trăiască în România, deși a fost sfătuită în mai multe rânduri să părăsească țara sau să-și mute reședința într-un paradis fiscal:

”Prefer să mă întorc tot timpul în România, pentru că îmi place energia acestei țări. Este o țară frumoasă. Chiar dacă suferim economic, avem locuri frumoase! Îmi place să ies, să simt energia oamenilor, să văd locurile frumoase.

Acum că am lăsat în urma părțile negative, încerc să ajut copiii un pic să nu mai fie negativiști.

Viața este atât de frumoasă și dacă știm să o trăim ne putem bucura la maxim. Acum îi văd pe acești copii și încerc să fiu o sursă de inspirație pentru ei, să fie pozitivi.

Vreau să le transmit asta. Simt că sunt parte din această țară și nu voi pleca niciodată!”, a declarat Simona într-un interviu acordat marii campioane americane Chris Evert (66 de ani).