Cunoscutul realizator TV Mircea Badea și-a exprimat joi seara aprecierea pentru ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, pe fondul acțiunilor întreprinse de acesta în ultimele zile, în cadrul luptei pe care o duc autoritățile cu epidemia de coronavirus din România.
Badea a făcut-o însă în modul său caracteristic, spunând că ”îi va face mult rău” ministrului.
”Pare uman”
”A fost invitat la emisiunea ‘Sinteza Zilei’ domnul Nelu Tătaru, ministru al Sănătății, și acum eu o să-i fac mult rău domnului Nelu Tătaru. De ce? Pentru că o să-l laud. Mie-mi place de Nelu Tătaru.
Și-mi place de ce: pare uman, pare ca un om, ceea ce extrem de rar, în toată această mare de impostură, de prefăcătorie și de imagine fake, pare adevărat și pare ca un om. Înainte de orice, e curajos, se duce acolo.
Și-a pus combinezon, mască și s-a dus acolo, în focar. Apoi și-n alt focar, apoi și-n alt focar și mâine o ia de la capăt. Ori asta nu mi se pare deloc puțin lucru”, a explicat Badea, în timpul emisiunii sale de la Antena 3.
Decizii greșite de management
În context, trebuie precizat că ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, s-a deplasat joi la Suceava pentru a gestiona situația după ce și noua conducere a Spitalului Județean a demisionat miercuri seară.
Aproape un sfert din cazurile de contaminare cu coronavirus din România, până la data de 31 martie, au fost depistate la Suceava.
Situația de la Suceava este rezultatul unor decizii de management greșite ale fostei conduceri a spitalului, înlocuită de cea care și-a dat demisia miercuri seară.