Mircea Badea a anunțat faptul că rezultatul testului COVID-19 pe care și l-a făcut este negativ. El a făcut aceste comentarii la începutul ediției de duminică, 30 mai, a emisiunii pe care o prezintă. E vorba de emisiunea „În gura presei” de la Antena 3.
„Începem superba emisiune cu o declarație, ca să ne înțelegem de la bun început, și anume: nu am COVID! Am făcut testul astăzi: negativ! Dacă mă vedeți fornăind, nu este COVID. Fac declarația aceasta și pentru colegii mei. E ceva pe bază alergică, din când în când. În sfârșit, am și eu perioade. Ce să fac…”, a declarat Mircea Badea.
Se pare că prezentantorul și-a făcut testul pentru COVID-19 întrucât avea simptome asemănătoare cu cele declanșate de virusul SARS-CoV-2.
„Deci, nu e COVID! Toată lumea să stea liniștită, e totul ok!”, a punctat Mircea Badea.
Decizia luată de Mircea Badea împotriva COVID
Mircea Badea susținea acum ceva vreme că, deși măsurile s-au relaxat, masca de protecție rămâne un accesoriu obligatoriu pentru el în aer liber. Mircea Badea a mai precizat că niciodată nu a fost deranjat de purtarea măștii, iar cum termină emisiune, și-o pune și o dă jos de abia când ajunge acasă.
„Eu sunt unul dintre ăia care încă poartă mască (în aer liber) în ciuda relaxărilor. Pe mine nu m-a deranjat niciodată asta (n.red. măsura) cu masca. Cum termin emisiunea, o pun pe bot și o dau jos când intru în casă”, a declarat Mircea Badea, luni seară, la Antena 3.
În același timp, acesta a mai adăugat că fiecare persoană are motivele ei pentru care vrea sau nu să poarte masca de protecție în continuare, însă el preferă să facă acest lucru în momentul de față, în contextul experințelor pe care le-a trăit. „Fiecare are motivele lui. Eu nu vreau să zică nimeni vreodată… eu am experiențe multe, din păcate, cu procurori, cu dosare penale, cu…Nu, să nu zică cineva că ‘De la Badea…’! Nu! De la Badea, nu! N-am zădărnicit, eu nu zădărnicesc!”, a spus acesta.