O veste uriaşă pentru cultura românească: Mircea Cărtărescu s-ar afla pe lista scurtă pentru desemnarea Premiului Nobel pentru Literatură din acest an. Informaţia a fost făcută publică de către Enrique Redel, fondatorul editurii Impedimenta din Spania, care a publicat recent romanul „El cuerpo” al lui Cărtărescu.
„Academia Suedeză a redus la cinci principalii candidaţi pentru Nobelul de anul acesta. Mircea Cărtărescu este inclus, ca şi alte dăţi, în această listă selectă. Dar anul acesta probabil candidatura lui va avea mai multă putere, acum că tocmai a apărut în librăriile spaniole noua traducere a «El cuerpo» şi că în Franţa «Solenoid» a devenit un fenomen. Nu ne place să încurajăm pariurile, dar credem că, cel puţin, să facă parte din această selecţie este un premiu suficient”, este mesajul postat de Enrique Redel pe pagina sa de Facebook.
Mircea Cărtărescu şi László Krasznahorkai (Ungaria), candidaţi foarte puternici la Nobelul pentru Literatură
Potrivit unui material publicat de El Pais, Academia Suedeză a avut o listă iniţială de 200 de candidaţi dintre care, luna trecută, au fost selectaţi cinci pentru premiul care va fi acordat în luna octombrie. Din total, mai puţin de zece au fost scriitori europeni, potrivit unor surse din for – românul Mircea Cartarescu, ungurul László Krasznahorkai, franţuzoaica Nina Bouraoui, finlandeza Sofi Oksanen, norvegianul Jon Fosse şi rusoaica Liudmila Ulitskaya. Între aspiranţi se numără şi kenyanul Ngugi wa Thiong’o, guatemaleza Maryse Condé şi israelianul David Grossman.
Editorii şi scriitorii consultaţi de ziarul spaniol insistă că Mircea Cărtărescu şi László Krasznahorkai sunt candidaţi foarte puternici la această ediţie a Nobelului, potrivit stiripesurse.ro.
„M-am dezobişnuit, în ultima vreme, să comentez deciziile Comitetului Nobel. Nici nu mai găsesc un punct de interes în aceste decizii. Ele sunt întotdeauna stranii. Ai un sentiment ca în Kafka. Fiecare decizie este ciudată pentru că nu poţi găsi un fundament al fiecăreia. Dacă ar da cu banul ca să aleagă un candidat în fiecare an, distribuţia câştigătorilor ar fi cam aceiaşi. Nu este un reproş, Comitetul îşi face datoria”, declarat Mircea Cărtărescu în anul 2017.