Ministrul Mediului pregătește reorganizarea Romsilva: „Nu mai putem continua cu pierderi”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că, la preluarea funcției, printre primele recomandări primite au fost să evite conflictele cu vânătorii și pădurarii.

Totuși, ministrul a precizat că este necesar să ia măsuri drastice pentru eficientizarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Acesta a anunțat că va decide în curând asupra unei reorganizări a instituției, subliniind că, deși administrează peste jumătate din Fondul Forestier Național, Romsilva este „extrem de ineficientă”.

Ministrul a atras atenția asupra riscului ca, pentru prima dată în mulți ani, instituția să nu obțină profit, ceea ce consideră că este o situație „aproape ridicolă”.

„O decizie pe care o voi lua foarte curând se referă la reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Este o instituţie care deşi administrează peste jumătate din Fondul Forestier Naţional este extrem de ineficientă.

Aştept cu nerăbdare cifrele lui 2024 pentru că există un risc semnificativ ca pentru prima oară în foarte mulţi ani instituţia să nu facă deloc profit ceea ce e aproape ridicol în opinia mea”, a explicat Fechet pentru Digi24.

Eficiența economică a direcțiilor silvice, sub lupa ministrului

Întrebat despre procesul de restructurare, Mircea Fechet a explicat că un principiu important va fi analiza eficienței economice a direcțiilor silvice. El a exemplificat prin situația din Delta Dunării, unde lemnul este greu de valorificat din cauza costurilor ridicate de exploatare și transport.

Cu toate acestea, a criticat diferențele mari de performanță financiară între direcțiile silvice care administrează suprafețe similare, subliniind că unele pierd milioane de lei anual, în timp ce altele sunt profitabile.

„Un principiu este cel al modului în care activitatea economică într-o direcţie silvică, spre exemplu, generează profit sau nu, înţelegând anumite situaţii particulare.

În Deltă e foarte greu să faci profit, spre exemplu, pentru că acolo ai mult plop, ai un lemn pe care oricum îl vinzi foarte greu şi procesul întreg de a-l transporta, de a-l exploata este unul anevoios şi poate că acela este un exemplu unde aş putea să nu fiu foarte riguros în ceea ce priveşte acest indicator.

Însă, există direcţii silvice care administrează peste 100.000 de hectare de pădure şi care comparate cu alte direcţii silvice cu o suprafaţă similară au rezultate financiare mult diferite. Poate o direcţie silvică să piardă într-un an milioane de lei şi alta să asigure profit”, a punctat demnitarul.

Ce li se spune miniștrilor când preiau portofoliul

Ministrul Mediului a precizat că în prezent există 100 de directori la nivelul direcțiilor silvice din țară. El a transmis că reorganizarea va viza reducerea numărului acestora și a menționat că direcțiile care nu generează profit vor fi desființate.

Directorii acestor direcții, inclusiv cei economici, tehnici și comerciali, vor fi înlocuiți, iar unitățile neperformante vor fi integrate în structuri mai eficiente.

De asemenea, ministrul a subliniat că nu își propune să mențină direcții silvice care operează pe pierderi sau care gestionează suprafețe forestiere neînsemnate.

El a adăugat că, deși nu poate estima câte direcții vor rămâne după reorganizare, scopul său este să elimine ineficiențele și să asigure o gestionare corespunzătoare a resurselor forestiere.

„Unul dintre sfaturile pe care le primeşti când devii ministru al Mediului este să nu te cerţi cu vânătorii şi al doilea să nu te cerţi cu pădurarii.

Mă simt obligat să spun că nu mai putem să stăm cu 99 de directori în ţară şi dacă vor fi din 99 sau 100 câţi avem astăzi, dacă vor rămâne 50 sau 30 sau 70 nu am de unde să ştiu, însă îmi propun să nu existe direcţie silvică pe pierderi, să nu existe direcţie silvică fără pădure, unii mai au două ocoale silvice în timp ce alţii au 20”, a concluzionat Mircea Fechet.