Mircea Fechet: Sistemul garanţie – returnare este așteptat cu entuziasm de români

Mircea Fechet

SURSA FOTO: Facebook, Mircea Fechet

Sistemul garanție-returnare, care este programat să debuteze pe 30 noiembrie, este așteptat cu entuziasm de români, a apreciat ministrul Mediului, Mircea Fechet. El a mai spus că sistemul va transforma România.

Sistemul garanţie – returnare va transforma România

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, marţi, că sistemul garanţie – returnare este aşteptat „cu foarte mult entuziasm”. Sistemul va începe pe 30 noiembrie şi va transforma România, a mai spus Fechet. Prin acest sistem, recipientele – peturi, sticle sau doze de aluminiu – vor fi returnate la magazine.

„Mai sunt nouă zile până când va începe acest sistem. Este un sistem pe care, nu doar Guvernul, ci românii îl aşteaptă cu foarte mult entuziasm pentru că este sistemul care va transforma România. Din ţara depozitării şi din ţara în care gunoaiele sunt aruncate peste tot.

Cunoaştem fiecare dintre noi acele imagini cu pet-uri pe lacuri, în cursurile de apă din România, pe albiile acestora, în păduri, în grădini, în pajişti şi în parcuri, de multe ori imaginea acestor recipiente este una dezolantă.

Şi nu discutăm doar despre urâţenia acestei imagini, dar discutăm despre un impact de mediu semnificativ, discutăm despre nişte resurse extrem de preţioase, care, dacă n-ar ajunge aruncate în natură şi dacă n-ar ajunge în gropile de gunoi acolo unde ajung de foarte multe ori astăzi, ar ajunge în fabricile de reciclare, unde ar genera investiţii, ar genera locuri de muncă şi ar genera o presiune mai mică pe materiile prime extrem de valoroase şi din ce în ce mai greu de găsit”, a afirmat Fechet.

Ministrul spune că noul sistem înseamnă că fiecare recipient, dintre cele şapte miliarde de pet-uri, sticle, doze de aluminiu folosite anual, va fi adus înapoi la orice magazin, după consumarea băuturilor.

Potrivit ministrului, acest sistem duce la creşterea gradului de colectare separată, care, în prezent, se află la „cifra ruşinoasă” de aproximativ 12%.

Cel mai mare proiect de gestionare a deșeurilor din 1990 încoace

Mircea Fechet a subliniat că sistemul garanţie – returnare din România va fi al doilea cel mai mare din Europa. După cel al Germaniei, unde s-a atins un grad de colectare de 95% – 98%. Ministrul spune că primii doi ani sunt de adaptare. Și abia din cel de-al treilea an sistemul va avea performanțe. El a mai declarat că noul sistem este cel mai important proiect în materie de gestionare a deșeurilor din 1990 și până acum.

„Or, vă imaginaţi cât de mare este diferenţa de la punctul de la care plecăm şi până la performanţele pe care le aşteptăm de la sistem, începând cu al treilea an de funcţionare, pentru că în primii doi ani, tocmai pentru a permite industriei, pentru a permite cetăţenilor şi comercianţilor, în acelaşi timp, să se adapteze la sistem, ţintele de colectare separată sunt puţin mai reduse, respectiv 65% în primul an, ajungând peste 90% în anul trei. (…) Eu cred că este cel mai mare proiect de circularitate, cel mai mare parteneriat public-privat şi cel mai important proiect în materia gestionării deşeurilor din 1990 şi până astăzi”, a estimat Fechet.

În opinia sa, românii abia aşteaptă acest sistem, care exista și pe vremea comunismului. Potrivit ministrului, din nefericire, procesul de colectare selectivă a deşeurilor se desfăşoară lent în România.

„Până în 2035, România trebuie să devieze de la depozitare 90% din cantităţile de deşeuri. Dacă calculăm la cele 6 milioane de tone pe care România le generează anual, ar însemna să mai depozităm în 2035 doar 600.000 de tone şi restul de 5.400.000 să reuşim să reciclăm. Iar, când mă refer la tratare şi la reciclare, bineînţeles că din fracţia biodegradabilă ne aşteptăm să facem compost, peturi la peturi, sticlă la sticlă şi aşa mai departe”, a transmis el.