Mircea Fechet, despre planul de a extinde suprafața împădurită
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat joi planuri ambițioase de a extinde suprafața împădurită a României cu peste 27.000 de hectare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Oficialul a subliniat că în prezent, la minister, sunt în evaluare aproape 9.000 de hectare și că deja au fost împădurite peste 3.000 de hectare. Planul vizează extinderea acestei suprafețe în următorii ani, cu scopul de a contribui la combaterea schimbărilor climatice și la protejarea biodiversității țării.
Ministrul s-a arătat încrezător că, până la epuizarea termenului aferent finanțărilor din PNRR, respectiv 30 iunie 2026, autoritățile române vor reuși să utilizeze în întregime fondurile alocate și să realizeze extinderea proiectată a suprafeței împădurite.
„În România, avem aproximativ 6 milioane de hectare de pădure, dacă ne raportăm la pădurile care nu sunt parte a fondului forestier, putem să extindem această cifră până la aproximativ 7 milioane de hectare şi pot să admit că în continuare, în ceea ce priveşte cadastrarea acestor suprafeţe, fie că discutăm de proprietatea publică sau ceva privată, suntem încă departe de momentul la care ne dorim să ajungem, sută la sută teren cadastrat”, a mai afirmat ministrul Mediului.
Noul Cod Silvic a fost adoptat de Guvern
De asemenea, cu ocazia Zilei Internaționale a Pădurilor, Guvernul României a adoptat noul Cod Silvic. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a prezentat principalele prevederi ale legii, evidențiind măsurile drastice care vor fi luate pentru combaterea tăierilor ilegale și pentru extinderea suprafeței împădurite a României.
„Este Ziua Internaţională a Pădurilor şi am aprobat în Guvernul României proiectul de lege care reglementează noul Cod Silvic. Este un Cod silvic echilibrat, care s-a născut în urma unui dialog extins, serios şi bine argumentat cu toţi actorii din domeniul silvic”, a spus ministrul, arătând că Executivul va solicita o procedură de urgenţă Parlamentului pentru acest proiect de lege.
Una dintre cele mai importante modificări este interzicerea tăierilor la ras în aproape jumătate din suprafața de pădure a țării, măsură ce va viza și parcurile naturale și siturile Natura 2000. Această decizie va proteja peste 5,5 milioane de hectare de pădure și va contribui la conservarea biodiversității și la menținerea echilibrului ecologic.
Noul Cod Silvic va impune, de asemenea, sancțiuni severe pentru furtul de masă lemnoasă, inclusiv suspendarea dreptului de acces în sistemul informatic SUMAL 2 pentru cei implicați în astfel de activități ilegale. Această măsură va fi aplicată în funcție de gravitatea situației, în vederea descurajării infracțiunilor și asigurării conformității cu legea.
O altă noutate o reprezintă dreptul acordat proprietarilor privați de pădure de a implementa soluții alternative de pază a terenurilor lor forestiere, subliniind obligativitatea respectării legii în ceea ce privește paza pădurii.
Va fi creat Consiliul Național al Silviculturii
În plus, noul Cod Silvic prevede crearea Consiliului Național al Silviculturii, care va reuni toate organizațiile profesionale din domeniul silviculturii, iar toți proprietarii de pădure vor fi incluși într-un registru forestier național.
Mircea Fechet a subliniat că aceste măsuri sunt esențiale pentru gestionarea efectelor schimbărilor climatice și pentru protejarea pădurilor, care sunt cele mai reziliente în combaterea acestor fenomene. Totodată, a asigurat că toți românii vor putea continua să se bucure de frumusețea pădurilor, având dreptul să se plimbe liber în orice pădure doresc.
„Avem astăzi un proiect de lege matură, care ţine cont de nevoile proprietarilor de păduri, fie că discutăm de marii proprietari dar şi cei mici”, a spus Fechet.
„Au fost sute dacă nu chiar mii de ore de muncă la acest nou Cod Silvic, pe care Guvernul l-a adoptat astăzi ca proiect de lege”, a mai declarat Mircea Fechet.