Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat luni, pe 10 iulie, că România are o capacitate semnificativă şi diversificată de a produce energie din surse regenerabile, precum și o biodiversitate foarte bogată.
Luni și marți, o delegație a României, din care fac parte ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, şi secretarul de stat Ionuţ-Sorin Banciu, participă la euniunea informală a miniştrilor Mediului din statele membre UE din Valladolid, Spania.
Evenimentul sub egida Preşedinţiei spaniole a Consiliului UE reunește miniștrii Mediului din statele membre ale Uniunii Europene și reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Parlamentului European. Marți, pe 11 iulie, vor participa și miniștrii Energiei.
”Temele abordate în cadrul reuniunii au vizat managementul integrat al solului, apei, pădurilor şi biodiversităţii şi echilibrul necesar care trebuie păstrat între implementarea proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile, amenajarea teritoriului, protecţia şi conservarea biodiversităţii. De asemenea, a fost organizat un prânz de lucru dedicat măsurilor de reducere a poluării marine”, a declarat Mircea Fechet într-un comunicat de presă.
România luptă pentru reducerea poluării
Ministrul Mediului a afirmat că România sprijină gestionarea integrată a factorilor de mediu şi cooperarea pentru reducerea ameninţărilor de poluare pentru sănătatea oamenilor, animalelor, ecosistemelor şi planetei.
”Totodată, apreciem Planul de acţiune al UE «Către poluarea zero pentru aer, apă şi sol», precum şi toate celelalte strategii şi directive promovate ca produse concrete ale Pactului Verde european. De asemenea, salutăm adoptarea de către Consiliul UE a Regulamentului privind restaurarea naturii, care oferă premisele pentru includerea biodiversităţii în alte politici sectoriale. Considerăm că doar o abordare integrată a acestor documente poate optimiza şi duce la rezultate de succes”, a spus acesta în cadrul dezbaterilor pe tema managementului integrat al solului, apei, pădurilor şi biodiversităţii.
La prânzul de lucru dedicat măsurilor de reducere a poluării marine, oficialul a declarat că România arată un interes special pentru gestionarea durabilă a apelor sale costiere şi marine pentru a atinge şi menţine starea ecologică bună a Mării Negre.
”O provocare cu care ne confruntăm este problema poluării marine. În această privinţă, România sprijină punerea în aplicare a Strategiei Europene privind materialele plastice şi a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă pentru a reduce deşeurile marine, inclusiv plastic şi microplastic, în mări şi oceane. Efectele poluării marine au dus la pierderea diversităţii marine, la schimbări în compoziţia şi habitatele biodiversităţii, la scăderea productivităţii marine”, a afirmat Mircea Fechet.
România ar putea deveni un jucător important în domeniul energiei regenerabile
Cât despre energia regenerabilă, ministrul a spus că pentru obiectivelor energetice cu cele ale politicilor sectoriale şi de mediu, cele mai bune rezultate le-ar putea oferi planurile la nivel local.
”România are o capacitate semnificativă şi diversificată de a produce energie din surse regenerabile, dar, în acelaşi timp, o biodiversitate foarte bogată. Extinderea la scară largă a energiei regenerabile este vitală pentru un viitor durabil, cu emisii reduse de carbon. Planificarea integrată a utilizării terenurilor devine un instrument esenţial, deoarece ne permite să identificăm zonele cu o valoare scăzută a biodiversităţii pentru proiectele de energie regenerabilă, păstrând, în acelaşi timp, habitate de mare valoare”, a declarat acesta.
Marți, vor avea loc două sesiuni de lucru comune cu miniştrii Energiei din statele membre, pe tema legate de rezultatul celei de-a 28-a Conferinţe a Părţilor la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP 28 UNFCCC), care va avea loc în Dubai, Emiratele Arabe Unite, în perioada 30 noiembrie – 12 decembrie 2023.
Se va discuta, totodată, despre contribuţia sectorului energiei. Agenda zilei de mânie mai include și un dejun de lucru comun, în cadrul căruia se vor aborda subiecte precum comunicarea mai eficientă a oportunităţilor privind agenda climă şi energie.