Mircea Fechet: Sistemul Garanţie-Returnare va fi suficient de bine aşezat în anul 3 de funcţionare

Mircea Fechet

Sursă: Inquam Photos, Octav Ganea

România este codaşa Europei la capitolul colectare separată şi reciclare, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Și totuși, acest lucru poate fi îndreptat. Ministrul a mai spus că SGR va fi suficient de bine aşezat din al treilea an de funcţionare.

Mircea Fechet spune că vom colecta ambalaje ca în Vest

Mircea Fechet, ministrul Mediului, a declarat că SGR (Sistemul Garanţie – Returnare) va fi suficient de bine aşezat din al treilea an de funcţionare, iar ţintele de colectare separată pentru ambalajul SGR vor depăşi 90 – 95%, comparabil cu cele pe care le întâlnim în orice altă ţară din vestul Europei, a declarat marţi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

Oficialul a afirmat că RetuRO este obligată să şi plătească acelui comerciant o taxă de gestionare, nu doar să asigure colectarea acelor recipiente la un interval de timp suficient cât să nu tulbure activitatea economică.

În schimb, comerciantul va fi plătit pentru cheltuiala pe care o avea cu fiecare ambalaj care presupune manipulare, presupune un efort suplimentar al angajaţilor, depozitare, pază etc.

„România este, din păcate, codaşa Europei la capitolul colectare separată şi reciclare. Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în alte state-membre. Și dacă ne uităm la ţintele pe care le-am propus prin legislaţie pentru anul 1, anul 2 şi anul 3, vom observa că începând cu al treilea an (…) ţintele de colectare separată pentru ambalajul SGR să depăşească 90 – 95%. Ceea ce reprezintă o ţintă comparabilă cu cea pe care o întâlnim în orice altă ţară din vestul Europei care are astăzi SGR-ul. (…) Germania, ajunge la 96 până la 98% rata de returnare în funcţie de ambalaj. Cea mai mare rată având-o la metal 98%. În România, în funcţie de cine numără, pentru că şi aici avem anumite lucruri de îmbunătăţit, în ceea ce priveşte reciclarea fracţiei municipale colectată separat, rata atinge un procent de aproape 14%”, a spus Fechet.

Din 30 noiembrie va fi implementat Sistemul Garanţie-Returnare

Potrivit ministrului de resort, toţi comercianţii din România ştiu că din 30 noiembrie va fi implementat Sistemul Garanţie-Returnare. El a salutat investițiile din domeniu.

„Sistemul Garanţie-Returnare se înfăptuieşte. Este foarte adevărat, cu foarte mulţi bani. Care provin din mediul privat. Este un efort al industriei. Fie că vorbim despre producători. Fie că vorbim despre comercianţi. Este un efort al cetăţenilor care vor aduce înapoi fiecare recipient din cele şapte. Poate mai multe miliarde de recipiente care în fiecare an sunt puse pe piaţă în România”, a subliniat Mircea Fechet.

Ministrul Mediuluia participat, marţi, la un eveniment în cadrul căruia a testat soluţia de colectare şi reciclare a ambalajelor de băuturi,.

SGR va fi implementat începând din 30 noiembrie 2023. Din acel moment românii vor plăti o garanţie de 50 de bani când vor cumpăra o băutură îmbuteliată. Ulterior, după golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare. În schimb consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial. Fără a fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal.