Mircea Fechet a participat, la Neptun, la o întâlnire cu reprezentanţii industriei de turism din zona de sud a litoralului. Întâlnirea a avut loc în ziua de joi, 5 septembrie. În urma întrevederii, el a transmis că a fost luată decizia de a se face înnisipări şi în timpul verii.

Mircea Fechet a oferit mai multe explicații

Potrivit explicațiilor oferite de ministrul, decizia a fost luată chiar dacă există riscul de a tulbura activitatea turistică. Fechet susține că acele plaje erau puternic afectate de eroziunea costieră.

De asemenea, costurile de închiriere a echipamentelor sunt foarte ridicate, spune el. Ar fi vorba despre sume de sute de mii de euro în fiecare zi.

„Ştiu că a existat un disconfort în timpul sezonului cald anul acesta pentru că decizia ANAR-ului a fost aceea de a înnisipa şi în timpul verii, lucru care nu se întâmplă de obicei, însă a fost o decizie luată ca urmare a unei realităţi, respectiv a faptului că plajele înnisipate erau profund afectate de fenomenul de eroziune costieră şi s-a luat decizia, cu riscul de a tulbura activitatea turistică, cu riscul de a genera un anumit disconfort în şantierele respective, totuşi să avem cât mai repede o plajă, cu atât mai mult cu cât costurile legate de toate echipamentele necesare procesului de înnisipare se ridică la sute de mii de euro în fiecare zi”, a afirmat ministrul.

vama veche litoral marea neagra
SURSA FOTO: Dreamstime

Ministrul a vorbit și despre gropile apărute în Marea Neagră

Ministrul a vorbit și despre gropile apărute în Marea Neagră, în urma lucrărilor. El subliniază că acestea nu sunt conforme cu planul aprobat.

Astfel, va merge personal să verifice situația, împreună cu o echipă de specialişti.

El spune că a vorbit deja cu colegii de la Apele Române. Specialiștii au venit „cu planșele în mână” și au prezentat care este profilul plajei, atât pe uscat, dar şi cel care se află sub nivelul mării.

Gropile prezentate nu sunt în conformitate cu proiectul tehnic în baza căruia acele lucrări sunt recepţionate

Potrivit ministrului, profilul acelei plaje trebuie să fie unul care să aibă o anumită liniaritate. Din acest motiv, gropile prezentate recent în presă „nu sunt în conformitate cu proiectul tehnic în baza căruia acele lucrări sunt recepţionate”.

„I-am chemat pe colegii de la Apele Române care au venit cu planşele în mână şi mi-au prezentat care este profilul plajei, atât cel de pe uscat, cum s-ar spune, dar şi cel care se află sub nivelul mării. Şi profilul acelei plaje trebuie să fie unul care să aibă o anumită liniaritate, cu alte cuvinte dacă există astfel de gropi, cum au fost ele numite în mass-media, ele nu sunt în conformitate cu proiectul tehnic în baza căruia acele lucrări sunt recepţionate.

Nu întâmplător, astăzi o să am şi o întâlnire cu reprezentanţii Institutului de Cercetare-Dezvoltare GeoEcoMar, alături de care voi merge cu barca în largul Mării Negre pentru a face determinări şi pentru a mă asigura personal că profilul proiectului este respectat”, a mai spus Fechet.

În cazul în care sunt descoperite asemenea situaţii, spune ministrul Mediului, acestea trebuie remediate pe cheltuiala constructorului.