Mișcarea „România Renaște!” a strâns 50.000 de semnături pentru candidatura lui Mircea Geoană
Susținătorii Mișcării „România Renaște!” au reușit să strângă, în doar trei zile, aproximativ 50.000 de semnături pentru susținerea candidaturii lui Mircea Geoană la funcția de președinte al României, potrivit Alina Achim, purtătoarea de cuvânt a mișcării.
Aceste semnături sunt esențiale pentru ca Geoană, candidat independent, să participe la alegerile prezidențiale din 2024.
„Astăzi este a patra zi oficială de strângere de semnături pentru candidatura domnului Mircea Geoană. Ne bucurăm de feedback-ul pozitiv primit până acum și suntem recunoscători tuturor celor care au semnat deja.
Avem nevoie în continuare de sprijinul dumneavoastră pentru a aduna cele 200.000 de semnături necesare”, se arată într-o postare pe Facebook a MRR.
Pentru a facilita strângerea semnăturilor, Mișcarea „România Renaște!” a instalat aproximativ 170 de corturi în toate județele țării, investiția totală în această acțiune ridicându-se la 30.000 de euro. În plus, campania a fost extinsă și în Republica Moldova (Chișinău și Cahul), precum și în comunitățile de români din Spania, Italia și Marea Britanie.
Conform legislației electorale din România, un candidat independent la alegerile prezidențiale trebuie să strângă 200.000 de semnături de susținere, o cerință similară cu cea impusă candidaților susținuți de partide.
Mircea Geoană: „Vreau să schimb sistemul politic românesc”
Mircea Geoană, care și-a anunțat candidatura la președinție, a subliniat că își dorește să schimbe sistemul politic din România, argumentând că actualul sistem este învechit și nu mai reflectă realitățile societății moderne.
„Astăzi eu nu mă mai simt reprezentat de niciunul dintre partidele existente… Președintele României trebuie să-i reprezinte pe toți românii, indiferent de orientarea lor politică”, a declarat Geoană.
Fostul oficial NATO consideră că dependența președinților de partidele care i-au susținut trebuie eliminată, menționând că își dorește să fie un președinte „nedependent de partide”. El a criticat actualul sistem politic, afirmând că politizarea statului și promovarea incompetenței sunt principalele probleme ale României.
Mii de voluntari implicați în campanie
Geoană a menționat că mii de voluntari și susținători s-au alăturat Mișcării „România Renaște!”, evidențiind faptul că inițiativa sa nu este una solitară.
„Voi lucra cu partidele, în mod evident, dar vreau să schimbăm politica românească.
Sistemul nostru politic a creat risipă și corupție, iar dacă vrei să faci o schimbare adevărată în România, trebuie să fii deasupra intereselor partidelor”, a concluzionat Mircea Geoană.