Mircea Geoană este acuzat că a plagiat teza sa de doctorat, folosind traduceri neatribuite din rapoarte ale președinților americani Clinton și Bush. El a susținut lucrarea în urmă cu aproape 20 de ani, la ASE București.
Mircea Geoană este acuzat că ar fi plagiat prin traducere, fără a atribui și fără ghilimele, zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de către președinții americani Bill Clinton și George W. Bush.
Aceasta este concluzia unei investigații semnate de Emilia Șercan în PressOne.
Mircea Geoană este în prezent secretar general adjunct al NATO și potențial candidat la alegerile prezidențiale din toamna acestui an.
Mircea Geoană și-a susținut teza de doctorat la ASE
În 2005, după 12 ani de studii doctorale, Mircea Geoană a susținut la Academia de Studii Economice o teză de doctorat. Acesta era despre integrarea României în structurile euro-atlantice. Subiectul central este reprezentat doar de 1,4% din întreaga lucrare.
El posedă o experiență valoroasă și directă în domeniul temei pe care a ales-o. Mircea Geoană a fost ambasador al României la Washington și ulterior ministru al Afacerilor Externe al României. În ciuda acestui lucru, el nu menționează în teza sa nici măcar momentele-cheie, esențiale pentru integrarea României în NATO și UE, conform unei investigații realizate de PressOne.
Ce s-a descoperit în urma investigației. Scuzele lui Geoană
În schimb, teza sa dedică zeci și zeci de pagini evoluției economiei americane. Sunt incluse considerații detaliate despre politicile monetare ale Rezervei Federale. E avută în vedere și gestionarea fuziunilor de corporații care ar putea afecta libera competiție, precum și despre evoluția NASDAQ, inflației și deficitului bugetar al SUA.
Într-o discuție detaliată cu PressOne, Mircea Geoană a făcut o serie de comentarii. El a respins, însă, nu foarte convingător, acuzațiile de plagiat în privința tezei sale de doctorat.
“Nu știu, eu vă spun că ceea ce am făcut eu cu teza mea de doctorat a fost făcut absolut onest și nu mă simt cu absolut nimic în afară a regulilor din vremea respectivă. Acum… dacă s-au schimbat regulile între timp, e altceva”, a afirmat Geoană.
Apel pentru susținerea la alegerile prezidențiale
Organizația neguvernamentală „România Renaște”, care îl susține pe Mircea Geoană, a lansat vineri un apel. Aceasta dorește ca actualul secretar general adjunct al NATO să candideze la alegerile prezidențiale de anul acesta. Profesorul universitar Dumitru Borțun, liderul mișcării, a declarat că Geoană ar putea renunța la funcția din Alianța Nord-Atlantică după summitul NATO de la Washington din 9-11 iulie.
De altfel, secretarul general adjunct al NATO a reamintit tuturor că „România Renaşte”, nu are un caracter electoral, ci este doar o mişcare civică cu sens politic.