Lovitură pentru Moscova venită chiar de la vârful NATO! Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă cu certitudine că Ucraina și Republica Moldova vor deveni membri ai Uniunii Europene și NATO.
Drumul euroatlantic al Ucrainei și Republicii Moldova, o certitudine
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat joi că Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene și al NATO, iar acesta este „un lucru cert”.
„Cu privire la calendar, la condiţiile reunite pentru astfel de decizii, este o chestiune pe care aliaţii o decid prin consens. Trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina în primul rând în câştigarea acestui război şi consolidarea drumului său euroatlantic şi aş spune, din experienţa României, că drumul către UE şi drumul către NATO par separate, dar sunt foarte complementare. De aceea, orice pas în direcţia integrării europene ajută integrarea în NATO şi orice pas în relaţia cu NATO ajută în integrarea europeană şi lucrăm cu partenerii noştri din UE să nu ne dublăm eforturile”, a explicat Geoană.
Geoană salută avizul Comisiei Europene pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina și în mod special cu Republica Moldova, subliniind susținerea puternică pentru obiectivul de integrare a Chișinăului în UE până în 2030.
Oficialul NATO a punctat că „este un obiectiv pe care îl susţinem cu toţii, iar NATO şi Uniunea Europeană suntem parteneri comuni ai Republicii Moldova şi îi vom ajuta din toate puterile să îşi atingă acest obiectiv şi să scape de blestemul geografiei într-un fel. Cred că avem noi, ca români, o obligaţie suplimentară şi o şansă nesperată de a vedea toţi vecinii noştri parte din aceeaşi familie”.
Mircea Geoană consideră că România va deveni centrul comunității euroatlantice
Secretarul general adjunct al NATO prevede că România va ocupa o poziție centrală în comunitatea euroatlantică pe măsură ce vecinii săi, inclusiv Ucraina și Moldova, se vor alătura acestei familii, schimbând astfel statutul geografic și strategic al țării.
„Sunt absolut convins că şi Ucraina şi Moldova şi Georgia şi Balcanii de Vest vor face parte din aceeaşi familie cu noi şi noi, ca lideri la nivel internaţional şi noi ca lideri ai acestei ţări, cred că avem tot interesul de a avea în jurul nostru numai prieteni şi ţări care să facă parte din aceeaşi familie cu noi. Pentru prima dată în istorie, România n-ar mai fi o ţară de frontieră a Occidentului, ci ar fi parte a centrului comunităţii euroatlantice”, a arătat secretarul general adjunct al NATO.
De asemenea, Mircea Geoană respinge ideea de „oboseală” în rândul aliaților NATO în ceea ce privește sprijinirea Ucrainei. El punctează că „avem o înţelegere perfectă a faptului că soarta Ucrainei este importantă nu doar pentru Ucraina şi Europa, este importantă pentru modul în care va arăta întreaga lume”.
El recunoaște că provocarea actuală constă în capacitatea de producție insuficientă pentru a răspunde nevoilor Ucrainei în termeni de cantitate și ritm.
Secretarul general adjunct al NATO a evidenţiat că, în contextul actual de securitate, „nu avem luxul să nu putem să ne uităm în paralel şi la o problemă importantă în Ucraina şi vom ajuta Ucraina să izbândească în acest război şi să devină parte a familiei euroatlantice”. „Este un lucru pe care sunt convins că îl vom face”, a mai transmis el.