Miercuri, 12 ianuarie, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a organizat un briefing online pentru jurnalişti, după Consiliul NATO-Rusia. Acesta a explicat că Alianța Atlanticului de Nord intenționează să continue discuţiile diplomatice cu Rusia despre controlul armamentelor, transparenţa exerciţiilor militare, dezarmarea şi neproliferarea.
„Forme de apărare antirachetă pe teritoriul României şi Poloniei sunt pur defensive”
Mircea Geoană a explicat că formele de apărare antirachetă din România (scutul de la Deveselu) şi Polonia sunt pur defensive şi nu pot opera ca arme ofensive împotriva Rusiei și nici nu ar putea face parte dintr-un viitor acord cu Moscova privind controlul armamentului.
„Partea rusă a ridicat în repetate rânduri, neîntemeiat, preocupări cu privire la destinaţia şi sensul prezenţei acestor instalaţii defensive pe teritoriul României şi al Poloniei. Am repetat şi astăzi prin vocea dnei (Wendy) Sherman (adjuncta secretarului de stat american – n.r.), am spus-o şi noi la nivelul NATO, o spun şi oficialii români şi polonezi, aceste forme de apărare antirachetă pe teritoriul României şi Poloniei sunt pur defensive, nu sunt intenţionate şi nu pot opera ca arme ofensive împotriva Federaţiei Ruse şi de aceea ele nu vor putea face parte dintr-un astfel de potenţial acord”, a afirmat secretarul general adjunct al NATO.
Mircea Geoană a subliniat că subiectul respectiv este „mai degrabă un element de comunicare din partea Federaţiei Ruse, decât un element de reală preocupare şi aceste facilităţi vor continua să opereze pe teritoriul aliat. Însă există (…) o mobilizare importantă de rachete de diverse capabilităţi, inclusiv de ultimă generaţie din partea Federaţiei Ruse, în apropierea teritoriului NATO, acest lucru este un subiect de preocupare pentru noi”.
Acesta a informat că aceste chestiuni vor fi discutate în următorul dialog strategic bilateral dintre Statele Unite ale Americii şi Rusia și în discuția pe care NATO speră să o aibă cu Moscova.
„Orice exerciţiu NATO a fost extrem de transparent”
De asemenea, Mircea Geoană a explicat că Alianța Atlanticului de Nord a oferit mereu transparență când a inițiat exerciții militare și a invitat autoritățile ruse să-i urmeze exemplul.
„Există legislaţie internaţională la care Federaţia Rusă este parte care reglementează modul în care se anunţă, se pregătesc, se derulează şi se observă astfel de exerciţii. Deci, din partea noastră, orice exerciţiu NATO – am avut unul foarte important în România vara trecută, am fost şi eu prezent acolo – a fost extrem de transparent.
Am anunţat şi partea rusă, am anunţat şi la OSCE, pentru că există obligaţia de a anunţa la OSCE astfel de exerciţii care depăşesc un număr de militari, am fost şi suntem foarte transparenţi. Încurajăm Federaţia Rusă să dea dovadă de reciprocitate şi să fie foarte transparentă în aceste zonă”, a spus Mircea Geoană.
Acesta a adăugat că şi în cazul exerciţiilor rapide (snap exercices) trebuie să existe transparenţă și să se transmită toate informațiile necesare rapid.
„Tot ce înseamnă transparenţă, inclusiv participarea de observatori, reduce riscul de neînţelegere, reduce riscul de escaladare şi până la urmă creează un climat de încredere şi detensionat. De aceea suntem extrem de deschişi şi propunerea noastră este valabilă şi sperăm să poată fi urmată şi de Federaţia Rusă”, a finalizat Geoană.