Mircea Geoană, candidat la preşedinţie? Când va decide: Mă uit cu preocupare la România

Mircea Geoana, NATO, PSD, alegeri

SURSA FOTO: Inquam Photos, Virgil Simonescu

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat vineri, pe data de 3 mai, că privește cu detașare atacurile PSD. Acesta a vorbit, totodată, despre o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale.

PSD, deranjat de sondaje?

Despre atacurile din partea PSD, Mircea Geoană a spus că pe social-democrați îi deranjează, cel mai probabil, sondajele.

„Le privesc cu detașare și mult calm. Probabil că sondajele îi deranjează sau au alte calcule pe care eu nu le cunosc.

Nu vreau să intru în nicio polemică, am un job de făcut, vreau să-l termin în condiții la fel de bune ca în ultimii cinci ani de zile. Iar politica românească își va urma deznodământul”, a declarat el.

Secretarul general adjunct al NATO crede că membrilor PSD le este frică de contactul cu cetățenii.

„Eu cred că le e frică de contactul cu cetățenii, ăsta e sentimentul meu. De fiecare dată comasare de alegeri locale cu europarlamentare… eu regret enorm că nu aud nicio discuție despre soluții pentru București, de exemplu. Sau o discuție ideologică și politică despre Europa.

Trimitem acolo un număr important de europarlamentari, parcă acest lucru nu există. Nu ne interesează cine ne reprezintă, cât de credibili sunt oamenii care ne reprezintă? Eu cred mai degrabă că în clipa de față e un joc politic care nu are de-a face cu interesul oamenilor”, a spus acesta.

Întrebat dacă atacurile PSD au vreo legătură cu sondajele care îl dau favorit pentru alegerile prezidențiale, Mircea Geoană a răspuns; „Probabil că da”.

Secretarul general adjunct al NATO i-a răspuns premierului Marcel Ciolacu, care a s-a arătat că acesta va candida la alegerile prezidențiale.

„Mă bucur că are convingeri ferme, e un lucru foarte bun să ai convingeri ferme în viață. Eu am o convingere extrem de fermă că țara se apropie de final de ciclu politic și că are nevoie de o schimbare profundă pentru a merge mai departe.

O altă convingere este că această clasă politică a noastră a rămas în spatele transformării din societate și e nevoie de un efort mult mai mare de a schimba lucrurile”, a spus acesta la Digi24.

Marcel Ciolacu / SURSA FOTO: Facebook, Marcel Ciolacu

Va candida Mircea Geoană la alegerile prezidențiale?

Cât despre o candidatură la alegerile prezidențiale, Geoană a spus că va lua o decizie după ce i se va termina mandatul la NATO.

Acesta a declarat că unii ar putea simți o amenințare din punct de vedere electoral și politic, dar el se simte extrem de liniștit. A afirmat că își va vedea de treabă și că va lua o decizie definitivă după ce își va încheia mandatul la NATO. El este convins că această decizie poate crea o anumită emoție și agitație în sistem. Însă consideră că acest lucru nu este neapărat rău. Geoană a adăugat că este mai aproape de a lua o decizie, dar nu a oferit procente în acest sens.

Secretarul general adjunct al NATO a exprimat preocupare față de situația din țară. El a remarcat dificultățile macroeconomice evidente, în special inflația ridicată. Consideră că este necesară atenție deoarece există un sentiment că politica actuală servește mai degrabă interesele politicienilor decât ale cetățenilor români. A subliniat că aceasta este principala frustrare și motivație din spatele cererii de schimbare profundă, susținută de rezultatele sondajelor.

Cu toate acestea, a menționat că nu are nicio declarație oficială de făcut în acest moment, preferând să evite dezbaterile politice într-o zi festivă. El a adăugat că sistemul politic actual este depășit de transformările din societate și că există o nevoie acută de schimbare. Geoană a subliniat importanța consolidării economice și a unei politici mai eficiente pentru a consolida poziția strategică a României în lume.