Mircea Geoană a vorbit, joi, despre situația actuală a României. Totodată, el a făcut și un apel pentru depășirea actualului model politic și economic. Secretarul general adjunct al NATO susține că are „toată încrederea că putem ajunge să ne autodepăşim”.
Mircea Geoană vrea ca România să treacă la „nivelul următor”
Mircea Geoană a oferit, joi, un interviu televizat. În cadrul acestuia, secretarul general adjunct al NATO a vorbit pe larg despre situația actuală a țării.
Totodată, el și-a exprimat încrederea în capacitatea țării și a generației actuale de a înțelege că „s-a epuizat modelul” acestei perioade. Geoană susține că modelul construit de România începând cu ’89 se apropie de final, „şi-a atins limita”.
În acest context, el a precizat că „toate naţiunile care au intrat în liga mare au ştiut că a atunci când s-a epuizat modelul acelei perioade istorice au putut să imagineze următoarea etapă”. Tocmai de aceea, omul politic consideră că este nevoie de „mai mult curaj, mai puţină corupţie şi mai mult entuziasm”.
„Dacă am înţelege lumea în care ne aflăm, şi ne-am aduna energiile eu cred că România are astăzi idei şi oameni care să formuleze direcţii şi politici publici care pot fi transformate în dividende economice. Aş face o observaţie generală.
Nu doar în România, dar oriunde pe această planetă, orice model politic, economic, mod în care ne organizăm în societate, apare un moment în care respectivul model îşi atinge limita. Eu cred că în România modelul pe care l-am construit cu toţii după ’89 şi-a atins limita.
Pentru asta e nevoie să gândeşti următorul nivel şi să ai mai mult curaj, mai puţină corupţie şi mai mult entuziasm. Toate naţiunile care au intrat în liga mare au ştiut că a atunci când s-a epuizat modelul acelei perioade istorice au putut să imagineze următoarea etapă”, a afirmat Mircea Geoană, joi pentru Digi 24.
Generația actuală nu mai trebuie să fie „fără misiune”
Mircea Geoană a adăugat că ar fi profund regretabil să vedem România ratând oportunitatea de dezvoltare. Totodată, reprezentantul NATO a subliniat că acest lucru presupune atât imaginație, cât și asumarea unor riscuri politice.
Tot el este cel care avertizează că schimbarea mediului politic, despre care spune că este „sclerozat”, nu va fi ușoară. Motivul? „Inerția e mare”, spune Geoană, care susține că, în această perioadă, lumea este în căutarea unui nou model.
„Apelul meu e către generaţiile actuale este să nu fim o generaţie fără misiune. Cred că avem o şansă să mergem mai departe, sau nu dacă vom rămâne să peticim ce avem acum. Am toată încrederea că putem ajunge să ne autodepăşim.
Cei care înţeleg că trebuie schimbat ceva pentru că oamenii sunt nemulţumiţi, ca lider politic ai obligaţia să schimbi lucrurile din mers. Nu spun că totul e vopsit cu smoală neagră. Sunt şi oameni competenţi.
Este mai comod să gestionezi lucruri pe care crezi că le stăpâneşti. Pentru a face un salt de dezvoltare e nevoie de imaginaţie, de risc politic. Multe ţări îşi găsesc acest nou echilibru. Lumea îşi caută un nou model.
Mi-ar fi tare ciudă ca România care are tot ce îi trebuie să rateze această şansă. Atunci când se sclerozează modul de funcţionare al mediului politic trebuie să schimbi ceva. Nu va fi simplu, inerţia e mare”, a explicat Geoană.
Potrivit lui, baza solidă pe care poți construi în România este apartenența la NATO și UE.
„Exterior vorbind, România este în NATO, în UE, e un lucru formidabil, e o fundaţie pe care poţi să construieşti. Eu spun că ce mă frământă cel mai tare este această lipsă de încredere a românilor în legătură cu direcţia în care merge ţara.
Lipsa de încredere între noi, în sistemul politic, în justeţea aranjamentelor noastre sociale este o mare problemă”, a concluzionat Mircea Geoană.