Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat vineri, 19 mai, că dacă Ucraina va fi sprijinită în continuare să vină către familia europeană, înseamnă că și Republica Moldova va veni către Europa.
Mircea Geoană: Republica Moldova are nevoie de sprijin acum, pentru a evada din blestemul geografiei
Potrivit secretarului general adjunct al NATO, acest lucru implică faptul că România, pentru prima dată în istoria sa, nu ar mai fi o țară de frontieră, ci noul centru de greutate al Europei.
„Dacă reușim să ajutăm Ucraina să vină către familia europeană, înseamnă că Moldova vine către Europa, Georgia vine către Europa și pentru prima dată în istoria națională a acestei țări, numită România, nu vom mai fi o țară de frontieră, ci noul centru de greutate al Europei.
Este important, dincolo de acest război, pentru că se reconfigurează Europa”, a declarat acesta la Digi 24.
Mircea Geoană a mai precizat că „Republica Moldova este o țară care are nevoie de sprijin acum, pentru că pentru o țară ca aceasta, o șansă de a evada din blestemul geografiei și a reveni către Europa civilizată și către noi toți apare de două ori pe secol”.
Cărțile se reașează în Europa
Cărțile de reașează în Europa, și de aceea este important să ne asigurăm că Republica Moldova va intra în familia europeană, a subliniat secretarul general adjunct al NATO.
„Ne interesează foarte mult Republica Moldova, este o țară care are nevoie de sprijin acum și inclusiv la Washington, la Bruxelles, în jobul meu în relația cu Parisul, în relația cu toate capitalele mari pledez pentru cauza Republicii Moldova, pentru că pentru o țară ca Republica Moldova o șansă de a evada din blestemul geografiei și a reveni către Europa civilizată și către noi toți apare de două ori pe secol.
Din nou, cărțile se reașează în Europa și dincolo de Ucraina, care este o piesă grea și importantă pe tabla de șah, este foarte important pentru noi, ca Alianță, și pentru noi, ca români, să fim siguri că și Republica Moldova vine către Europa și Georgia, cabluri, submarine de gaze, de curent continuu, de fibră optică”, a spus el.
Ce ar însemna pentru România intrarea Ucrainei și a Republicii Moldova în familia europeană
Potrivit lui Mircea Geoană, dacă acest lucru se întâmplă înseamnă că „România nu mai este la periferia Europei și că vine în noul centru de greutate economic, politic și tehnologic al Europei”.
„Este pentru România și pentru noi, flancul estic, întărit cu Finlanda, cu Suedia reprezintă o șansă formidabilă, care depășește într-un fel subiectul Ucraina, este vorba de o nouă arhitectură de securitate politică, economică, strategică în Europa și în lume”, a subliniat acesta.