Se va pune preț pe securitatea economică
Noul model economic global va pune preț pe securitatea economică, iar la acesta trebuie să contribuie nu doar marile economii, ci și economiile mai mici din țările membre NATO, a declarat, miercuri, Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO, în cadrul Conferinței globale a Institutului Milken, desfășurată la Los Angeles (SUA).
„Avem nevoie de estonieni, români, albanezi”, a spus el. „Avem nevoie de economiile mai mici, de cele care nu au Silicon Valley sau clusterul de biotehnologie din Boston, sau chiar economia masivă germană sau marea industrie franceză, britanică sau canadiană”, a completat Mircea Geoană.
Secretarul General Adjunct al NATO a explicat că „războiul din Ucraina este un punct de inflexiune care va schimba profund nu numai geopolitica lumii, ci și geoeconomia lumii.”
„Se va pune preț pe securitatea economică. Acest lucru va face fondurile de investiții mai atractive. Acest lucru va face ca guvernele să devină mai agile. Va fi necesar ca noi, în Europa, în NATO și în democrații, să cultivăm ecosistemul de inovare, format din guvern, sectorul privat, mediul academic și societatea civilă”, a spus Mircea Geoană.
El a subliniat că NATO a creat cu acest scop Acceleratorul de Inovare în Domeniul Apărării pentru Atlanticul de Nord (DIANA), prin intermediul căruia „avem cele mai bune nuclee de inovație pe care aceste țări le au la dispoziție.”
Finanțare pentru inovație și tehnologii de securitate
Nu în ultimul rând, Secretarul General Adjunct al NATO a vorbit despre finanțarea inovației și a tehnologiilor legate de securitate, despre „o anumită formă de rezervă pe care unele industrii financiare, fonduri de pensii și altele au avut-o până acum de a investi în tehnologii de apărare și securitate”.
„Cred că ar trebui să găsim un nou mecanism pentru a spune că avem nevoie de acești bani dacă vrem să depășim China sau alte țări care propun fuziunea dintre stat și business, pe care pur și simplu nu ne-o putem permite. În anii ’70, 90% din toate inovațiile în domeniul apărării au fost realizate de către guverne, cu laboratoare și bani guvernamentali. Astăzi, 90% sunt realizate de sectorul privat. Dacă vrem să găsim o modalitate de a le face concurență celor care sunt foarte mari, trebuie să găsim o modalitate mai bună pentru ca guvernul, sectorul privat și societatea civilă să colaboreze și să găsească o cale de urmat. Avem resursele, talentul și banii necesari”, a conchis Mircea Geoană.
Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, efectuează, în perioada 03-14 mai 2023, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii.
Cu acest prilej, va avea întâlniri cu înalți oficiali guvernamentali, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Departamentului de Stat, cu membri ai Senatului și Camerei Reprezentanților din Washington DC, cu cercetători de la Universitatea Stanford și Virginia Tech, cu membri din conducerea companiei Google, cu antreprenori din domeniul tehnologiei din Silicon Valley, precum și cu reprezentanți ai comunităților românești din mai multe orașe din SUA.