Secretarul General al NATO, Mircea Geoană acuză Rusia de o campanie masivă de dezinformare, atât prin instrumente tradiționale, cât și în zona cyber. Oficialul explică faptul că a încercat în repetate rânduri să pornească un dialog în cadrul Consiliul NATO-Rusia, însă de fiecare dată a fost refuzat de oficialii de la Moscova.
Potrivit Secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, se intensifică tensiunile și instrumentele folosite de țări precum Belarus și Rusia împotriva României, cu scopul unei dezinformări masive.
„Există o intensificare a tensiunilor, există o diversificare a instrumentelor pe care țări ca Belarus sau Federația Rusă le folosesc împotriva noastră, inclusiv dezinformare masivă, inclusiv știri false, inclusiv amplificarea unor tensiuni care sunt reale uneori în țările noastre”, a declarat Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană.
„O avalanșă de dezinformare”
Acesta a punctat informațiile false legate de COVID, dar și în privința problemelor rasiale din America și alegerilor pentru președinție. În opinia lui Mircea Geoană, influențarea alegerilor democratice dintr-o țară, este un lucru intolerabil.
„Există o avalanșă de dezinformare care vine către noi, în jurul COVID, în jurul altor probleme, în America în jurul problemelor rasiale, în jurul momentelor de alegeri. Este intolerabil. Jocul ăsta se joacă și are niște limite, dar în momentul în care încerci să influențezi alegerea democratică pentru președinte, pentru Parlament sunt lucruri inacceptabile.
Observăm cu preocupare și amenințări de tip tradițional, sisteme de rachetă ultramoderne, amplasamente în diverse locații a unor sisteme avansate oarecum mai clasice, observăm cu îngrijorare folosirea ultimei generații de arme anti-satelit. (…)
Din zona cyber, din zona spațiu, din zona dezinformare, din zona hibridă, din zona tradițională militară, din zona echipamente, inclusiv la nivel nuclear există o perioadă … De asta NATO este important”, a mai spus Mircea Geoană, luni seara la Digi24.
Rusia refuză reluarea dialogului
În plus, Secretarul General Adjunct al NATO mărturisește că a propus de mai multe ori, în mod oficial, discuții cu Rusia în cadrul Consiliul NATO-Rusia, despre subiecte importante. Mircea Geoană a făcut referire la trei subiecte de discuție: Ucraina, situația post-Afganistan și informarea reciprocă legată de exercițiile militare.
„Am propus de 4-5 ori, în mod oficial, eu, Federației Ruse să ne reîntâlnim în Consiliul NATO-Rusia să discutăm trei subiecte: Ucraina, ce se întâmplă post-Afganistan, pentru că este un subiect de interes și pentru Federația Rusă, și evident, să discutăm despre modul în care putem să ne informăm reciproc cu privire la exerciții militare. Suntem dispuși, foarte transparent, cum o facem de fiecare dată, să spunem: uitați, avem anul viitor un mare exercițiu militar, vin americanii, vin canadienii. A fost vara aceasta și-n România un exercițiu militar foarte mare al NATO, anunțat, transparent, defensiv. Din păcate, dânșii încă refuză reluarea dialogului în acest format cu noi”, a declarat oficialul NATO.