„74 de ani de existență a NATO și 19 ani de când România este membru al Alianței. Împreună apărăm viața, democrația și libertatea”, scrie pe Facebook Mircea Geoană.

Pe 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice, iar pe la 2 aprilie 2004 a avut loc ceremonia arborării oficiale a drapelului românesc la sediul NATO.

Ziua NATO în România se sărbătorește în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie.

Secretarul de stat în MApN, Eduard Bachide, și locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Gheorghiță Vlad, au partipat duminică, la sediul MApN, la ceremonia arborării drapelelor României și Alianței Nord-Atlantice, dedicată Zilei NATO în România.

Membri ai celei mai puternice alianțe politico-militare din lume

La festivitatea de la sediul Ministerului Apărării Naționale, secretarul de stat Eduard Bachide a subliniat importanța Alianței Nord-Atlantice, evocând momentul aderării României ca fiind unul definitoriu, transmite MApN.

„Suntem astăzi membri ai celei mai puternice alianțe politico-militare din lume, fapt deosebit de important având în vedere contextul de securitate actual. Țara noastră are cele mai puternice garanții de securitate, dar și angajamente asumate pe care Armata României le îndeplinește în mod responsabil și cu succes”, a spus Bachide.

De asemenea, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării a apreciat că, în perioada scursă de la debutul invaziei din 2022 a Federației Ruse împotriva Ucrainei, NATO a avut unul dintre anii cu cele mai intense activități din existența sa de aproape trei sferturi de secol.

„Pachetul consistent de măsuri defensive, luate de NATO în acest an, reprezintă materializarea coeziunii Alianței în fața oricărui tip de agresiune la adresa statelor membre și angajamentul ferm pentru apărarea colectivă”, a afirmat generalul-locotenent Gheorghiță Vlad.

Activități similare dedicate aderării României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord au avut loc și în alte unități din țară ale instituției apărării.