Mircea Geoană, prezent la dezbaterea „Mica Unire”, eveniment dedicat Unirii Principatelor Române

mircea geoana

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Asociația Proiectul România 2030 organizează marți, 24 ianuarie 2023, în intervalul orar 19:00 – 21:30 (ora locală Bruxelles) un eveniment dedicat celebrării Unirii Principatelor Române. Dezbaterea se va bucura de prezența Secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană. Care este scopul evenimentului?

,,Mica Unire” din 1859 a reprezentat o etapă importantă în formarea statului național unitar român.

Pentru prima dată în istorie, concepte precum unitate, libertate, fraternitate și modernitate au prins contur, iar țelul românilor – ,,Unirea Moldovei și Tării Românești într-un singur stat neatârnat românesc” – așa cum este menționat în programul – legământ ,,Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”, din 24 mai 1848, a fost posibil.

Evenimentul își propune să reunească români din țară și din diaspora pentru a analiza contextul și semnificația „Micii Uniri”, dar și modul în care unitatea și solidaritatea reală de care au dat dovadă românii atunci, precum și speranța și încrederea în viitor, pot reprezenta și astăzi elementele fundamentale pot asigura transformarea statului român într-unul cu adevărat modern și prosper.

Mircea Geoană va fi prezent la eveniment

Dezbaterea se va bucura de prezența Secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, și a prof. dr. Ștefan Constantinescu, președintele Federațiilor Europene a Academiilor de Medicină, ce vor avea câte o alocuțiune, cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la ,,Mica Unire”.

Totodată, se vor alătura discuției Aurica Ichim, director al Muzeului Municipal ,,Regina Maria” din Iași și Florian Bichir, jurnalist Evenimentul Istoric.

La finalul dezbaterii este prevăzută o sesiune de întrebări și răspunsuri, iar partea a doua a evenimentului include proiecția filmului documentar ,,Mica Unire” (arhiva TVR), începând cu ora 20:30.

Evenimentul va putea fi urmărit live pe pagina de Facebook a Asociației Proiectul România 2030, accesând următorul link: https://www.facebook.com/proiectulromania2030.

Partener media: Evenimentul Istoric.

Proiectul România 2030 (www.ro2030.ro) este un loc de întâlnire al celor care cred într-o politică a speranței, decenței, integrității și echității, un accelerator de idei și soluții, precum și o mișcare pentru generarea unui Salt Istoric al României. Punând inovarea în centrul politicilor transformării, Proiectul România 2030 își propune să contribuie la un Nou Contract economic, social, de sustenabilitate și democratic pentru România.

Agenda evenimentului

19:00 – 19:05

  • Cuvânt introductiv
  • Cosmin Dobran, Proiectul România 2030 Bruxelles

 19:10 – 19:20

  • Alocuțiunea Secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană

19:20 – 19:30

  • Alocuțiunea Președintelui Federației Europene a Academiilor de Medicină, Belgia Ștefan Constantinescu

 19:30 – 20:00

  • Dezbaterea cu tema ”Unirii Principatelor Române”
  • Aurica Ichim, director al Muzeului Municipal ”Regina Maria” IașiFlorian Bichir, jurnalist Evenimentul Istoric

 20:00 – 20:30

  • Sesiune  Q&A

20:30 – 21:15

  • Proiecție film documentar Mica Unire  (arhiva TVR)

21:25 – 21:30

  • Cuvânt de închidere a evenimentului
  • Cosmin Dobran, Proiectul România 2030- Bruxelles